Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LPS: la un pas de marea performanţă – în Franţa!

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 9 mai 2006 ·

Mulţumită rezultatului echipei Liceului cu Profil Sportiv Târgu Mureş, acesta participantă la Turneul Pascal organizat recent în localitatea franceză

Le Cellier, evoluţie chiar bună dacă avem în vedere că echipa

a jucat în lipsa mai multor titulari, rămaşi acasă din considerente materiale. Formaţia antrenată de profesorul Szántó János a terminat neînvinsă partidele

din grupe, iar în grupele semifinale doar neşansa i-a privat de o mare performanţă, aceea de a ajunge pe unul dintre primele locuri într-o competiţie cu participare deosebit de selectă. Locul întâi a fost ocupat până la urmă de gruparea spaniolă Rayo Vallecano.

Le Cellier este o mică localitate în Valea Loire-ului, aflată la aproximativ 15 kilometri de Nantes unde a evoluat nu de mult Viorel Moldovan, sau unde a ajuns de tânăr jucătorul de perspectivă Claudiu Keserü. Turneul Pascal se organizează o dată la 2 ani, anul acesta sărbătorindu-se 10 ani de la prima ediţie. Au fost invitate 20 de echipe: 13 formaţii de juniori ale unor grupări cunoscute din Franţa (ca de exemplu Caen sau Bordeaux) şi şapte din afara Hexagonului, printre ele LPS Târgu Mureş cu grupa de jucători născuţi în anul 1990. Cele 20 de echipe au fost repartizate în patru grupe a câte cinci, primele două clasate calificându-se în grupele semifinale ale turneului.

Invincibilii

Mureşenii au reuşit să facă figură frumoasă la această manifestare sportivă. Ei au teminat neînvinşi întâlnirile din grupa în care au fost repartizaţi, reuşind un rezultat de egalitate (0-0) în compania britanicilor de la Presteigue FC (Wales) şi două victorii împotriva francezilor de la US Thouaré (3-0) şi selecţionata regiunii Bordeaux (2-0). Elevii antrenorului Szántó János au disputat apoi primul joc din grupele semifinale împotriva formaţiei din Cehia, Sparta Praga, în faţa căreia au reuşit un nou rezultat bun, 0-0. A venit a

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a câștigat amicalul cu Republica Moldova

Ziua Constanta acum o ora
Echipa națională de fotbal a României a câștigat meciul amical cu Republica Moldova, jucat joi, 9 octombrie 2025, pe Arena Națională din București. Tricolorii s-au impus cu 2-1, prin golurile lui L. Munteanu 12, I. Hagi 44 / I. Radu 38-autogol. Româ

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 6 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 9 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum 3 ore
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Emisiunile zilei de vineri, 10 octombrie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 2 ore
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 5 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum 3 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
lun.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°
lun.

10°/19°