Veritabila problema este nu de a vedea de ce el a avut dreptate inaintea altora, ci de ce altii s-au inselat, impotriva acumularii de dovezi flagrante. Disparitia recenta a lui Jean François Revel a fost relativ bine marcata in presa noastra. Cititorii Ziarului de Iasi au putut citi deja articolul dlui Alexandru Calinescu, de vineri, in care pot gasi o prezentare completa a personajului. Intrucit ma simt profund debitor intelectual autorului Tentatiei totalitare, as dori sa evoc si eu mai departe figura acestuia in citeva note disparate. Primul lucru care m-a uimit la Revel este instinctul sau moral, mai cu seama capacitatea de rezistenta in fata orbirilor curente. Iar aceasta oarecum impotriva datelor biografice sau a inclinatiilor naturale. Autor al cunoscutei carti Ni Marx ni Jésus, Revel a studiat la o scoala iezuita, iar apoi la Ecole Normale Supérieure, fieful dintotdeauna al stingii seculare franceze. Membru al Rezistentei in anii razboiului, prieten cu poetul comunist André Breton, devine, alaturi de Raymond Aron, probabil unul dintre cei mai cunoscuti inamici ai ceea ce s-a numit stalino-sartrismul, acea forma de dogmatism intelectual care a dominat Franta intelectuala postbelica. Funciarmente parizian si galic in modul sau de viata, este unul din cei mai severi critici ai antiamericanismului ambiant, caruia printre primii i-a sesizat natura anti-liberala. In fine, s-a considerat toata viata un om de stinga, dar, cu putine exceptii, mai toata publicistica sa politica este o critica a stingii franceze. Din punctul sau de vedere, a fi de stinga inseamna a lupta pentru libertate si adevar, eventual pentru o forma rationala de justitie sociala. Este, probabil, "stinga" cu care ne nastem ideologic fiecare dintre noi. La fel de utopica precum utopiile acesteia. Stinga pe care o descrie Revel pare un soi de clan al dogmaticilor fericiti, sau cum ii defineste el ins