Piata obligatiunilor municipale din Romania se afla in expansiune si va continua sa creasca, ne-a declarat Marius Raul Bostan, Senior Partner al VMB Partners. Piata romaneasca de obligatiuni municipale a fost inaugurata in 2001, primele emisiuni apartinand municipalitatilor Mangalia si Predeal. De atunci piata de profil a inregistrat o crestere constanta devenind model pentru celelalte tari din sud-estul Europei.
In acest moment valoarea totala a obligatiunilor emise in Romania depaseste cu mult nivelul unor tari precum Ungaria sau Bulgaria.
Nevoia de bani a municipalitatilor, randamentele situate peste nivelul dobanzilor bancare si siguranta plasamentelor vor determina o crestere constanta a pietei romanesti de profil. Potrivit lui Bostan compania VMB Partners pregateste pentru urmatorii ani emisiuni de obligatiuni pentru Timisoara (1.500 de miliarde lei), Targu Mures (520 miliarde lei), Hunedoara (600 miliarde lei) acestea fiind doar cele mai importante proiecte ale companiei de consultanta financiara.
Randamente superioare dobanzilor bancare la depozite
Randamentele obligatiunilor municipale sunt si vor ramane peste nivelul dobanzilor la depozite, ne-a declarat oficialul VMB. Dobanda aferenta obligatiunilor se calculeaza in functie de dobanzile interbancare anuntate de Banca Nationala la care se adauga o "prima de risc".
Un exemplu ar fi urmatorul: D= (BUBID3M+BUBOR3M/2)+2%. Formula de calcul este astfel realizata incat procentul adaugat sa determine o valoare finala mai mare decat dobanzile practicate de banci la depozite. Randamentele se incadreaza intre plasamentele efectuate pe piata monetara si investitiile pe piata de capital.
Plasamente sigure
Riscurile de neplata ale emisiunilor municipale de obligatiuni sunt destul de mici. Acest lucru se intampla, in primul rand datorita faptului ca