Un număr de patru institute naţionale de cercetare agricolă vor beneficia de fonduri de circa 12 milioane de euro pentru realizarea unor programe de restructurare şi investiţii, suma fiind asigurată de la buget şi dintr-un împrumut de la Banca Mondială, a anunţat Ministerul Agriculturii.
Sorin Chiru, directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr, spune că la Braşov vor ajunge aproximativ 3,8 milioane de dolari. „Noi avem deja un plan de restructurare propus Ministerului Agriculturii, care vizează modernizarea întregului sistem managerial şi aducerea acestuia la nivelul standardelor Uniunii Europene”, ne-a declarat oficialul. El a spus că banii care vor fi primiţi de la Banca Mondială vor fi folosiţi pentru crearea unui modul de biotehnologie. „Urmărim să producem pe cale biotehnologică materialul de bază pentru cartofi şi sfeclă de zahăr”, a arătat sursa citată. Totodată, vor fi realizate şi câteva centre de excelenţă pentru calitate în domeniul cartofului şi sfeclei de zahăr, în domeniul agriculturii de precizie, precum şi un centru de excelenţă în biotehnologie.
Obiectivele vor fi realizate, în proporţie de 80%, în următorii doi ani, deşi iniţial programul era etapizat pe 4-5 ani.
Programul Makis, lansat la 22 septembrie 2005, este implementat de Ministerul Agriculturii şi Autoritatea Naţională Sanitară - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi are ca obiectiv îmbunătăţirea competitivităţii fermierilor şi agro-procesatorilor în vederea aderării la Uniunea Europeană. Makis beneficiază de fonduri de 59,88 milioane de euro, din care 18,48 milioane de euro reprezintă contribuţia Guvernului României şi 41,4 milioane de euro - un împrumut de la Banca Mondială. Un număr de patru institute naţionale de cercetare agricolă vor beneficia de fonduri de circa 12 milioane de euro pentru realizarea unor progra