Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haltrich intră în reparaţii

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 10 mai 2006 ·

Proiectul de renovare a internatului Joseph Haltrich este din nou viabil, lucrările urmând să înceapă cel târziu la 1 iunie. Fundaţia Hermann Niermann din Dusseldorf a aprobat reluarea finanţării de 400.000 de euro, după ce Primăria şi Consiliul de administraţie al şcolii au trimis scrisori la fundaţie prin care se delimitau de vechea conducere a liceului şi de acţiunile ei. Preşedintele Restauro Niermann, Karl Scheerer a reuşit să convingă constructorul să nu perceapă fundaţiei penalizări de întârziere, după ce începerea lucrărilor a fost amânată de mai multe ori.

Capacitatea internatului este de 80-90 de locuri, iar în ultimii 60 de ani nu s-a lucrat mai nimic la interiorul acestuia. După renovare şi recompartimentare aici vor funcţiona şi un cabinet medical, o sală de sport şi un mic atelier de ceramică.

Locatari

Directoarea adjunctă a Liceului "Joseph Haltrich", Mariana Cojocaru, spune că în momentul de faţă, mai sunt aproximativ 20 de elevi în internat cărora nu li s-a putut asigura cazarea în altă parte, însă situaţia se va rezolva până pe 1 iunie: unii vor face naveta, alţii vor ajunge la "gazdă" pentru ultimele două săptămâni ale acestui an şcolar. Varianta cea mai bună era cazarea elevilor la sediul Centrului de Plasament din strada Ana Ipătescu, însă în clădirea respesctivă grupurile sanitare nu sunt amenajate, lipsesc sau sunt deteriorate chiuvetele şi toaletele. Primăria a promis ferm că până la toamnă va remedia situaţia, astfel încât elevii din alte localităţi care învaţă la Haltrich să nu rămână pe drumuri.

Clădirea Centrului de Plasament din Ana Ipătescu a fost retrocedată Bisericii Evenghelice. Mariana Cojocaru speră ca până în toamnă Consistoriul Evanghelic să primească actul de proprietate asupra imobilului şi să-l pună la dispoziţia liceului, gratuit până în vara lui 2007, dată la care se preconizează că vor fi încheiat

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 29 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum o ora
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 36 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum 2 ore
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°