Mircea Nicolau, fostul sef al organizatiei legionare Bucuresti in perioada 1947-1948, povesteste pentru Jurnalul National tacticile de opozitie a extremistilor de dreapta contra comunistilor, dupa razboi. Legionarii contau pe interventia Statelor Unite in Romania, pentru a inlatura pericolul comunizarii tarii de catre sovietici.
Jurnalul National: Domnule Nicolau, unde va aflati la 23 august 1944? Mircea Nicolau: La acea data eram inchis la penitenciarul Aiud, ispasind o condamnare din iulie 1941. In timpul regimului national - legionar, fusesem inspector special de Politie, in regiunea Oltenia. Dupa "rebeliunea legionara" am fost condamnat la moarte, in lipsa, pentru asa-zisa "pregatire a rebeliunii". Fiind prins, s-a rejudecat condamnarea, primind o pedeapsa de sase ani. Pana in octombrie 1942 am fost detinut la Vacaresti, apoi la Aiud pana in septembrie 1944, cand am fost readus la Vacaresti, de unde m-am eliberat. Am ramas in inchisoare pana in martie 1946, cand s-a admis rejudecarea proceselor celor care n-au avut drept de recurs inainte de caderea lui Antonescu. In urma procesului am fost achitat.
La Vacaresti ati reusit sa luati contact cu legionarii care se reorganizau dupa caderea lui Antonescu? Oficial, nu aveam voie sa iau contact decat cu familia. Insa, prin rude, reuseam sa mentin legaturile cu legionarii din afara, cunoscand eforturile lor de reorganizare. Primeam si ziare, de unde ma informam despre noua situatie politica dupa "intoarcerea armelor".
Reorganizare
Dupa eliberare ati reluat activitatea politica? In 1946 functiona inca o atitudine pe care o luase fata de noi Partidul Comunist in urma unei intelegeri din decembrie 1945, prin care legionarii se angajau sa nu se mai implice in dezbaterile politice, in schimbul incetarii urmaririi lor. Comunistii se temeau ca, daca vor mentine regimul dur initiat de Antones
