Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Mazare si Nicusor Constantinescu nu au participat la Ziua Europei

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 10 mai 2006 ·

# La primele ore ale diminetii, in fata Prefecturii a fost inaltat drapelul Uniunii Europene si s-a intonat imnul Europei Pentru romani, ziua de 9 Mai are tripla semnificatie. Este vorba despre 9 Mai 1877, cand Parlamentul Romaniei a proclamat independenta de stat, care a fost apoi consfintita pe campul de lupta si confirmata prin Tratatul de la Berlin, semnat la 1 iulie 1878. In al doilea rand, prin participarea armatei romane si a poporului roman la lupta pentru infrangerea Germaniei hitleriste, care a fost nevoita sa capituleze la 9 mai 1945 si care a insemnat o jertfa de peste 170.000 de militari si o contributie economica cifrata la circa 3 miliarde de dolari, la cursul din 1945. Exista aprecierea unui istoric englez ca prin contributia Romaniei, razboiul a fost scurtat cu 200 de zile, ceea ce sigur ca inseamna foarte mult. In al treilea rand, 9 Mai este Ziua Europei, este ziua care a fost propusa de ministrul de externe al Frantei, Robert Schumann, in 1950 si care, sigur, s-a materializat printr-o seama de acorduri, mai intai cu caracter economic, dar apoi si cu caracter politic, ajungandu-se astazi la UE, spre care ne indreptam cu pasi repezi.Ziua Europei a fost celebrata prin manifestari si de autoritatile locale constantene. Ieri dimineata, pe platoul din fata Prefecturii a avut loc deschiderea oficiala a manifestarilor dedicate Zilei Europei. Parcul s-a umplut de copii, profesori, oficialitati locale, directori de institutii, cadre militare, veterani de razboi. Printre cei prezenti la eveniment s-au numarat prefectul Danut Culetu, numerosi directori de institutii deconcentrate, presedintele CCINA, Mihai Daraban, directorul APC, Mircea Banias, muftiul Iusuf Muurat, Arhiepiscopul Dobrogei Teodosie. Marii absenti au fost primarul Constantei si presedintele CJC, Nicusor Constantinescu. Festivitatea a inceput prin trecerea in revista a garzii de onoare de c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°