Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se vând mai multe medicamente

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 11 mai 2006 ·

Piaţa medicamentelor din România a înregistrat un volum de vânzări, în prima parte a anului de 350 de milioane de euro, în creştere cu 13 la sută faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor preliminare furnizate de compania Cegedim şi citate de producătorul Terapia Cluj. Ritmul de creştere al pieţei s-a redus astfel în primul trimestru al anului, după ce în fiecare din ultimii trei ani consumul de medicamente a crescut în euro cu valori cuprinse între 30 la sută şi 50 la sută. Comparativ cu ultimul trimestru al anului 2005, piaţa de medicamente a scăzut cu 1,44 la sută, potrivit datelor citate de Terapia. Ultimul trimestru al anului este considerat cel mai bun pentru producătorii de medicamente din punctul de vedere al vânzărilor. (L.P.)

Piaţa medicamentelor din România a înregistrat un volum de vânzări, în prima parte a anului de 350 de milioane de euro, în creştere cu 13 la sută faţă de perioada similară a anului trecut, conform datelor preliminare furnizate de compania Cegedim şi citate de producătorul Terapia Cluj. Ritmul de creştere al pieţei s-a redus astfel în primul trimestru al anului, după ce în fiecare din ultimii trei ani consumul de medicamente a crescut în euro cu valori cuprinse între 30 la sută şi 50 la sută. Comparativ cu ultimul trimestru al anului 2005, piaţa de medicamente a scăzut cu 1,44 la sută, potrivit datelor citate de Terapia. Ultimul trimestru al anului este considerat cel mai bun pentru producătorii de medicamente din punctul de vedere al vânzărilor. (L.P.)

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 19 minute
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 4 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 41 minute
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 7 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 3 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

UPDATE - România a câştigat cu 2-1 meciul amical cu Republica Moldova

News.ro acum 33 minute
Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1, selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical. A fost primul meci disputat între cele două reprezentative în România, care va conta în palmaresul oficial. Româ

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum o ora
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

11°
joi

11°/12°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

10°
joi

8°/17°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°