Universitatea Sheffield si City College (Colegiu afiliat Universitatii Sheffield) va lansa la Bucuresti, in toamna acestui an, programul Executive MBA. Recunoscuta mondial pentru excelenta in cercetare si predare, Universitatea Sheffield este una dintre cele mai renumite universitati din Marea Britanie si din lume, cu un palmares de 5 laureati ai Premiului Nobel printre absolventii universitatii si 3 premii Queen’s anniversary.
In clasamentul celor mai bune 500 universitati din lume, realizat in august 2005, Universitatea Sheffield este clasata pe locul 8 in Marea Britanie si pe locul 18 in Europa. City College, institutie afiliata Universitatii Sheffield, ofera o parte din cursurile universitare si postuniversitare ale Universitatii Sheffield, in Salonic, Grecia si in Sud-Estul Europei. Este un program practic, direct aplicabil la job-ul participantilor, care ajuta la dezvoltarea companiilor, intr-o perioada de schimbari rapide in Romania, si care ofera excelente perspective de promovare profesionala si oportunitati de interactiune intre participanti. Programul este sprijinit de catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
Absolventii programului Executive MBA vor fi posesorii unei diplome de prestigiu recunoscuta international si apreciata de companii si organizatii internationale din intreaga lume. Orientarea internationala si modul unic de predare in 3 tari diferite (Romania, Grecia si Marea Britanie) face acest program sa fie ales de companii si organizatii internationale de top pentru pregatirea si dezvoltarea profesionala a managerilor lor inca din anul 1993.
Programul se va desfasura pe o perioada de 2 ani, in 13 week-end-uri: 10 week-end-uri in Bucuresti, 2 week-end-uri in Salonic si 1 week-end in Sheffield. Specializarile pe care le pot alege participantii la acest program sunt Marketing, General Management, Finante si Logistica.