Alaltăieri, miercuri, a fost 10 mai, altădată Ziua Regatului român. Anul acesta are împlinirile lui "rotunde": pe de-o mînă, e vorba despre cea de-a 140-a aniversare a venirii dinastiei de Hohenzollern pe pămînt românesc. Se mai gîndeşte cineva la asta? Îndoi-m-aş - cu excepţia unui mănunchi de ireductibili monarhişti (tot mai în etate), a unor profesori de Istorie cu salariu mic şi cu respect mare pentru trecut, a unor paseişti de calitate care încă nu l-au scos pe regele Mihai din icoana inimii şi, evident, cu excepţia familiei regale. Care familie regală? - iată deja o problemă. De la o vreme, cel mai vizibil personaj al ei e prinţul Radu, soţul principesei Margareta. Om cu idei şi cu maniere, prinţul Radu îşi joacă bine rolul. În urmă cu doi ani, după ce-am îngrijit un număr al Dilemei vechi dedicat Monarhiei, în care - dintr-o gafă a sa - numitul prinţ ieşea niţel şifonat, m-am trezit cu o invitaţie la Palatul Elisabeta, pentru o clarificare. În tot palatul, prinţul era singur (sau, mă rog, mai era însoţit de un cîine mare, de o bucătărească şi de o pereche de căprioare ce se plimbau alene prin parc). Am luat o cină uşoară, am fumat un trabuc, am băut un coniac, am discutat despre cărţi şi hărţi... La plecare, mai-mai să cred că stătusem de vorbă cu un urmaş al lui Carol I - aşa de bine îşi intrase prinţul în uniformă şi-n legendă! Între timp, prinţul şi-a luat în serios responsabilităţile de ofiţer şi de ambasador itinerant, are o echipă ce trimite e-mail-uri despre fiecare nouă faptă (era să spun de arme) a intrepidului globe-trotter, scrie articole la gazetă şi cărţi de eseuri geopolitico-filosofice... Deci totul merge ca pe roate. Ce mai face restul familiei? Aici e-aici: nimeni nu ştie. Îmi cer scuze dacă cineva ar putea fi lezat de ceea ce voi spune, dar socot că familia regală n-a ales cea mai bună soluţie. Supraexpunerea prinţului Radu - oricît de p