Iniţial, trebuia să fie cu totul altceva. Numărul trebuia să se cheme "Idealism versus pragmatism versus idealism". Ceva de genul ăsta. Care să arate confruntarea dintre cele două "isme", astăzi. Acum şi aici.
Dar a intervenit un telefon, de la Mihaela Ionică. N-o cunoşteam pe Mihaela Ionică, dar cînd mi-a spus, la telefon, ce au de gînd să facă - ea şi colegele ei -, am sărit în sus de bucurie (eram în autobuz, unde nu prea mi se-ntîmplă). Iată - mi-am zis -, nu e totul pierdut, tinerele generaţii se întorc în Trecut, recuperează o Memorie, fac puntea între Atunci şi Acum... Apoi ne-am întîlnit, la "La 80" (deh!), că-i lîngă mine, şi mi-am dat seama că proiectul e serios, iar fetele sînt entuziaste şi pasionate, dar şi aplicate. Am moşmonit împreună o "strategie de PR", cum se spune. Le-am mai dat nişte titluri de filme. Nişte numere de telefoane. Şi - iată - "chestia" se face! Idealismul rulz - dar trăiască Pragmatismul!
În '66, tocmai intram la şcoală. Mama avea o prietenă (de care eram îndrăgostit în secret), care umbla cu şuviţe indiene, cu pantaloni evazaţi, cu ii şi cu mulţi băieţi. E "hippy", îmi spunea mama. Nu toţi băieţii cu care umbla erau "hippy" - unii erau doar băieţi. Ăia nu-mi plăceau. Dar a venit la noi, la un moment dat, cu un băiat chiar "hippy" (avea şi el ie, blugi, sandale, păr lung şi bărbiţă ca Iisus) şi atunci am avut, cred, prima tulburare bisexuală: erau atît de frumoşi amîndoi încît, vorba bancului, sexul nu mai conta!... Epoca aceea mi-a rămas, în amintire, ca prima emoţie de un anumit fel. Nici nu ştiu dacă era 100% "sexuală"; cred că era mai degrabă "estetică". Anii "hippy" sînt o capodoperă a unui stil de viaţă, care era estetic sau nu era deloc. Cel puţin, pentru mine. Ştiu că este văzut, mai ales, în latura lui ideologică (Vietnam, Marcuse, Che Guevara în chip de Byron al Războiului Rece etc). Ştiu şi că, oricît de
