Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltenia pregateste confruntarea cu Muntenia

Publicat in GAZETA de SUD, joi 11 mai 2006 ·

Trupa lui Sorin Patrascu are ambitii mari, dupa experienta traita anul trecut in Polonia, când a participat in premiera la un turneu final. Selectionata Olteniei va evolua marti, de la ora 16.00, pe terenul „Electroputere“ din Valea Rosie, in compania selectionatei Munteniei, intr-un meci contând in cadrul Cupei Regiunilor la fotbal, competitie care are continuitate la nivel european, sub denumirea Cupa Regiunilor UEFA. Dupa cum se stie, România a fost reprezentata anul trecut de selectionata Olteniei, care s-a calificat la turneul final din Polonia, dupa ce a câstigat faza nationala si apoi a trecut de doua tururi preliminare, desfasurate unul la Câmpina si celalalt in Croatia. „Anul trecut am obtinut locul sapte din opt participante, insa am platit tribut lipsei de experinta. De aceea, in acest an ne-am propus sa obtinem din nou calificarea la turneul final, mai ales ca de data aceasta nu va trebui sa trecem decât un tur preliminar daca vom câstiga faza nationala“, a spus Sorin Patrascu, vicepresedintele AJF Dolj, care indeplineste rolul de selectioner al echipei Olteniei. Pentru definitivarea lotului de 18 jucatori cu care Oltenia va aborda intrecerea, AJF Dolj a organizat luni un meci amical in compania Divizionarei D Avântul Isalnita, partida care s-a terminat la egalitate, scor 1-1, pentru „internationali“ marcând Palea. „A fost un joc bun de pregatire, care mi-a permis sa stabilesc, in mare, lotul cu care vom aborda meciul cu selectionata Munteniei. Cu toate acestea, am amânat prezentarea listei oficiale pâna luni, dupa ce se va desfasura etapa din acest week-end, pentru ca mai pot aparea surprize neplacute, cum ar fi unele accidentari“, a anuntat ieri Patrascu. Lotul largit al selectionatei Olteniei a cuprins 30 de jucatori, 22 din Dolj, cinci din Vâlcea si trei din Gorj. Trupa lui Sorin Patrascu are ambitii mari, dupa experienta traita anul trecut in Polonia

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°