In primul trimestru al acestui an, vanzarile de medicamente s-au mentinut la acelasi nivel ca acela din trimestrul patru al anului trecut, conform unui ''test'' al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), realizat in randul membrilor sai. ''ARPIM are 23 de companii care reprezinta aproape 70 la suta din piata romaneasca. Dintre acestea, in urma testului efectuat, nici una nu a declarat ca ar fi inregistrat in primul trimestru al anului 2006 vanzari mai mari decat cele din trimestrul patru al anului 2005.
Unele au spus ca nivelul vanzarilor a ramas acelasi, altele au declarat ca nivelul vanzarilor a scazut, ce-i drept nu prea mult'', ne-a declarat Daniel Popescu, co-presedinte al Comisiei de Transparenta a ARPIM.
Totodata, reprezentantii ARPIM spun ca trebuie facuta ordine in sistemul sanitar. ''CNAS a primit fonduri cu 15 la suta mai mari, insa ele sunt prost gestionate. Autoritatile sanitare nu au o evidenta clara a pacientilor cu boli cronice din Romania. In functie de aceasta evidenta se poate stabili necesarul de medicamente compensate sau gratuite'', a adaugat Popescu. De asemenea, ieri, a fost lansat ''Codul ARPIM de etica in promovarea medicamentelor''.
Pe de alta parte, ''conform unei evaluari a BM, romanii dau, anual, atentii in valoarea totala de 300 de milioane de euro. Beneficiari sunt din toate categoriile de personal medical incepand cu portarul spitalului si terminand cu medicul specialist'', dupa cum ne-a spus Daniel Popescu.
In primul trimestru al acestui an, vanzarile de medicamente s-au mentinut la acelasi nivel ca acela din trimestrul patru al anului trecut, conform unui ''test'' al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM), realizat in randul membrilor sai. ''ARPIM are 23 de companii care reprezinta aproape 70 la suta din piata romaneasca. Dintre acestea, in