Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cochilia PD

Publicat in Romania Libera, joi 11 mai 2006 ·

Gheorghe Bosanceanu incearca de multa vreme cu degetul apele noi ale politichiei. Cam peste tot, insa, ii sunt stramte hainutele! Cand pedist, cand conservator, domnul Bosanceanu nu prea isi mai gaseste locul in spatele politichiei locale. Ce-i drept, nu mai sunt locuri in loja nici unui partid aflat la putere. Desi, in perioada cand tinea pe umerii sai PSD, prefera pupitrul de comanda din umbra, acum, chiar daca nu recunoaste, i-ar fi stat bine cu un trandafir pedist la butoniera. In lipsa trandafirului pedist, e bun si trecutul sau de marinar, cand freca puntea cot la cot cu "tata mare". La Constanta, gruparea comandantilor care sustin ca au navigat cu "tata mare" este mai puternica decat organizatia judeteana a Partidului Democrat. O recomandare de partid nu face doi bani! Paleste, ca sa spun asa, se usuca cerneala, in fata unei vorbe bune puse de comandantii de nava care considera ca au fost oropsiti prin tribunale de pesedistii si taranistii care au tras sforile, la vremea guvernarii lor, in teritoriu. Nu-mi amintesc ca, in perioada cand PSD se afla la putere, domnul Bosanceanu sa fi luat apararea colegilor sai de breasla, chiar a lui Traian Basescu, pe atunci cunoscut navetist in "Dosarul Flota"! Acum ii pica bine trecutul sau marinaresc si voiajele facute cu "tata mare". Gandind si cumpanind bine, si Tanase Barde si-a gasit unele afinitati comune cu fostii "lupi de mare" ai lui "tata mare", motiv pentru care s-a imbarcat pe nava Partidului Democrat. Daca nu era tras de maneca la timp Traian Basescu, pe care Barde, fost taranist, il infiera cu manie proletara pe tema flotei, s-ar fi produs o mare nedreptate. Astazi, Tanase s-ar fi numarat, ca in vremurile lui bune de odinioara, printre deputatii de Constanta din Parlamentul Romaniei. In definitiv, s-ar fi comis o nedreptate in dreptul lui Laurentiu Mironescu, care, dincolo de orice alte critici sau comentarii,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 4 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 5 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 9 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 11 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 6 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 3 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 3 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 10 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 4 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-5°
sâm.

-5°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°