Sexualitatea a rămas în România, oricît de paradoxal ar părea într-un context mediatic puternic concentrat pe expansiunea sexuală, încă un tabu. În faţa exploziei comerciale, minorii nu sînt susţinuţi în mod real nici de familie, nici de societate. Acasă, părinţii nu discută, la şcoală, profesorii nu explică. În societate se judecă după litera unei legi de mult apuse. Vremurile s-au schimbat, mentalitatea însă nu. Neavînd aşadar nici un fel de filtru între sexualitatea de tarabă şi cea reală, avem însă o sumedenie de statistici.
După Revoluţie, conform Institutului Naţional de Statistică, media naşterilor în rîndul minorelor a crescut, atingînd cifra de 8.500 pe an. Acum trei ani, o altă statistică, de data asta aparţinînd Ministerului Educaţiei şi Cercetării, arăta că aproape 500 de minore au abandonat şcoala, pe motiv că au rămas însărcinate. Mai anul trecut, un studiu UNICEF, Progresul naţiunilor, arăta că în România, dintr-o mie de femei care nasc, 43 sînt minore, cifra situîndu-ne pe primul loc în Europa, la egalitate cu Filipine, Chile, Turcia şi Insulele Mauritius.
Ce înseamnă cifrele în viaţa reală? În majoritatea cazurilor, minore date afară din casă de propria familie, lăsate să se descurce singure într-o societate care le judecă şi le condamnă fără drept de apel; copii stigmatizaţi, obligaţi să se maturizeze înainte de vreme; copii care, dintr-o dată, îşi pierd copilăria... şi nu neapărat pentru că, la rîndul lor, au un copil, ci pentru simplul fapt că ies dintr-o convenţie socială în care încearcă, din nou şi din răsputeri, să se reintegreze.
De la specialiştii în domeniu, doctori şi asistenţi sociali, guvernamentali şi non-guvernamentali, pînă la drama reală a celor care îngroaşă efectiv rîndul statisticilor, un articol despre crucea pe care o au de dus mamele stigmatizate de vîrstă.
Irina
Are 17 ani. A născut un băieţel
