Cît am stat departe de ţară, realizînd eu cît de mici şi de ridicole se văd de la distanţă vedetele care inflamează peisajul dîmboviţean, mi-am jurat în barbă că, în momentul în care o să-mi reiau rubrica despre televiziune, nu o să-mi mai pierd timpul cu ele. Ce rost are să ridiculizezi ceva ce este atît de evident ridicol?

Ajuns în Bucureşti însă, m-am trezit pur şi simplu invadat de personajele pe care hotărîsem să le ignor. Mai întîi în discuţiile cu oamenii cu care mă întîlneam şi care simţeau nevoia să mă pună la curent cu ce s-a mai întîmplat pe-aici. Pînă la urmă, ajungeau mai toţi să pomenească tot felul de nume de care sperasem să nu mai aud. "Ai auzit de faza cu Maybach-ul lui Becali, cînd l-a desfăcut cu ranga? Dar cînd s-a suit pe el în Piaţa Universităţii? Dar de ce a zis sau a făcut la nu ştiu ce emisiune? Sau de Monica şi Irinel... Cum, nu ştii cine-i Monica?! Cum se poate să nu fi auzit de ea? Păi îşi dă bacalaureatul..." Bineînţeles că oamenii îmi povesteau toate aceste lucruri făcînd un fel de haz de necaz, cu subtextul "iată ce faună avem!". Numai că mie mi se părea prea mult chiar şi să ironizezi astfel de personaje. Nişte oameni inteligenţi nici n-ar trebui să-şi încarce memoria cu numele lor, d-apăi să mai şi cheltuiască energie vorbind despre cît de aberante şi ridicole sînt! Indivizii respectivi nu au nici o calitate, nici un merit (nici măcar că au ştiut să facă bani, pentru că alţii au avut grijă să le facă milioanele: în cazul unuia MApN-ul, în cazul altuia tăticul) - ce rost are să-ţi pierzi timpul gîndindu-te la ei? De ce să intre în istorie sau chiar în istoria ridicolului, cînd ei nici măcar nu există?

Mai apoi, cînd am ajuns să mă uit la televizor, am realizat că aceste figuri penibile există - şi asta cu asupra de măsură. Ba, mai mult, ai impresia că numai ele se găsesc pe acest pămînt (după cum ni se spune, "ce este l