Arabia Saudită, Cuba, China, Rusia, Pakistanul, ţări care se bucură de o proastă reputaţie în privinţa drepturilor omului, au fost alese în nou-înfiinţatul Consiliu al ONU pentru drepturile Arabia Saudită, Cuba, China, Rusia, Pakistanul, ţări care se bucură de o proastă reputaţie în privinţa drepturilor omului, au fost alese în nou-înfiinţatul Consiliu al ONU pentru drepturile omului, alcătuit din 47 de membri. Noul organism ia locul Comisiei pentru drepturile omului, care s-a discreditat în ultimii ani, datorită prezenţei unor ţări cu o situaţie deplorabilă în ce priveşte respectarea acestor drepturi, ele acoperindu-se unele pe altele. Organizaţiile neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului s-au declarat, în general, satisfăcute de componenţa consiliului. Directorul executiv al organizaţiei "Human Rights Watch", Kenneth Roth, a declarat că noul organism reprezintă un progres incontestabil faţă de vechea comisie, mai ales că unele state, ca Sudanul, Libia, Siria, Congo, Vietnam, Etiopia, cunoscute pentru încălcările lor în ce priveşte drepturile fiinţelor umane, nu au mai candidat, iar Iranul şi Venezuela nu au fost alese. În acelaşi sens, Yvonne Terlingen, reprezentanta la ONU a "Amnesty International", a afirmat că noul organism se anunţa ca o bază solidă de plecare, chiar dacă unele ţări membre nu au o situaţie prea bună în domeniul drepturilor omului, pe care s-au angajat însă să o remedieze.În schimb, SUA au fost profund nemulţumite, mai ales datorită alegerii Cubei, reprezentantul american John Bolton considerând că această alegere reprezintă "o glumă proastă". În replică, reprezentantul cubanez a descris alegerea ţării sale ca o "victorie răsunătoare" şi un afront la adresa SUA. De altfel, America a refuzat să facă parte din consiliu, susţinând că acesta a preluat moştenirea precedentului organism. Totuşi, Bolton şi-a manifestat disponibilitatea de