Dupa aproape doi ani de calugarie politica, Theodor Stolojan a iesit din chilia de la Cotroceni. Pare exasperat si anunta revolutii de catifea. Impins din spate de presedintele Traian Basescu, Stolo are in fata un cimp plin de mine. Merge, deocamdata, mai departe.
Stolojan este un personaj cumsecade si de treaba. Adica bun de pus la treaba de altii. Distribuit in diverse roluri, Stolojan a facut ceea ce stia cel mai bine: sa trudeasca din greu, ca un „work-dependent" pentru care munca devenea cea mai placuta osinda. E greu situabil in clasa politica, pentru ca politicul si fauna creata de acesta ii repugna.
Cind i s-a pus in fata o partitura politica, a interpretat-o ca pe o corvoada. Imaginea sa a fost mereu aceea a unui animal (politic) de povara, girbovit de misiunea atribuita si straduindu-se din rasputeri s-o duca pina la sfirsit. Onest si de o sinceritate laudabila intr-o lume dominata de cabotinism si demagogie, Stolojan are farmecul celui iesit din rind, al atipicului de serviciu.
Nu se trage din genul „latrans", are o retorica uscata si s-a ferit pe cit s-a putut de zonele cu turbulente politice. A avut insa ghinionul ca multe dintre intreprinderile sale sa insemne tocmai onorarea unor comenzi politice venite cind de la stinga, cind de la dreapta.
Lipsit de instincte politice si inapt sa vada mai departe de primele doua-trei mutari ale unor jocuri strategice in care a intrat fara o busola proprie, Stolojan s-a lasat dus de val dupa ce a fost convins ca trebuie sa pluteasca intr-o anumita directie.
Cind directia respectiva era pavata cu impovaratoare interese politice, Stolojan n-a trisat, ci doar a mai bifat o cazna careia i s-a devotat din rasputeri cu credinta ca serveste o cauza justa.
Ultima miscare a lui Stolojan, aceea de a reveni in politica activa, reformind PNL si punind la cale
