Joma Companies' League este un campionat care debutează în data de 16 mai. Este un început de drum pentru organizatori, FC Transilvania Târgu Mureş şi cotidianul Zi de Zi, în încercarea lor de a aduce faţă în faţă pe terenul de sport, echipele firmelor din oraş.
Manifestarea poate fi considerată una de succes, chiar înainte de primul fluier al arbitrilor, având în vedere numărul mare al formaţiilor care au dorit să se înscrie.
În numele organizatorilor, Teodor Luca a explicat presei care a fost ideea care a stat la baza acestui campionat. – "Ne-am gândit să organizăm o competiţie în care firmele să-şi poată măsura puterea şi pe plan financiar, nu numai pe plan sportiv". Este prima competiţie de acest gen la nivelul companiilor. Având experienţa de organizare pe care am câştigat-o cât timp am asigurat participarea echipei FC Transilvania în Campionatul de fotbal în sală, am observat că lumea este dornică de a vedea şi de a participa la asemenea competiţii. Am spus că este mai mult decât bine dacă putem aduce companiile mai aproape de sport, şi pe urmă (de ce nu?) să reîncepem pe plan profesionist ceea ce am încercat să facem aici, acum doi ani: să conlucrăm cu aceste companii pe care acum le aducem pe terenul de sport.
În ceea ce priveşte formatul competiţiei, iniţial noi ne-am gândit să facem acest campionat cu participarea a 12 echipe, dar până la urmă am acceptat să fie 14 participante. Au rămas pe dinafară cinci firme care ar fi vrut şi ele să participe, dar nu am putut să le acceptăm înscrierea, întrucât nu am dorit un campionat cu 20-22 de grupări. Ne-am limitat la aceste 14 competitoare. Vor fi 13 săptămâni de fotbal, iar pentru a desemna câştigătoarea acestui campionat vom face un turneu play off, deci cel mai bun din trei jocuri. Asta înseamnă încă o săptămână de meciuri – a spus Teodor Luca.
Campionatul se va desfăşura pe terenul