Posibilitatea ca Romaniei sa nu-i fie precizata data exacta a aderarii la UE a repus pe tapet chestiunea eficientei euroobservatorilor romani la Parlamentul European. Dupa ce Basescu i-a criticat, iar acestia au ripostat pe masura, acum a fost randul senatorului PSD Corina Cretu sa acuze din nou lipsa sprijinului autoritatilor de la Bucuresti.
Aceasta reclama lipsa adecvarii agendei Executivului cu aceea de la organismele europene, inadecvare datorata si lipsei de comunicare cu euroobservatorii. "Nu s-a dezvoltat pana acum un sistem de proceduri de lucru cu autoritatile de la Bucuresti. Ne-am intalnit si cu presedintele Basescu si cu premierul Tariceanu si de fiecare data am subliniat ca e important sa construim un mecanism de colaborare, atat intre noi, cei 35 de parlamentari romani din Parlamentul European, cat si intre acestia si oficialitatile din tara", a constatat Cretu. Ea este nemultumita ca nici un ministru de resort nu a fost interesat sa se informeze de continutul discutiilor de la Bruxelles de la vreun euroobservator.
Olteanu cere mai multa activitate in tara
O alta nemultumire a senatorului social-democrat este legata si de faptul ca reprezentantii puterii trateaza cu indiferenta europarlamentarii proveniti din Partidul Socialistilor Europeni.
"Grupul socialist este avocatul cel mai constant si mai elocvent al integrarii Romaniei si tuturor le este clar ca datorita acestuia noi suntem azi aici. Cand s-a pus problema acordarii statutului de observator al parlamentarilor Romaniei si Bulgariei, cei care s-au opus au provenit din cadrul grupurilor popular si liberal. Cred ca, desi actuala guvernare este de alta orientare politica, ea ar trebui sa fie mai atenta cu reprezentantii grupului socialist, pentru ca acestia sunt, de fapt, oamenii care au fost de 16 ani, in mod constant, alaturi de noi si care sunt dispusi sa n