Asteptata cu real interes, noua montare a operei pentru copii Motanul incaltat de Cornel Trailescu a marcat nu doar revenirea acestui indragit titlu pe scena Operei Nationale din Bucuresti, dupa o nefireasca si indelungata absenta, dar mai ales debutul in teatrul liric al cunoscutului regizor Gelu Colceag. Desi, dupa cum a declarat in conferinta de presa, a absolvit IATC, cu specializarea in teatrul muzical, a ezitat mult pina sa se aventureze in zona atit de pretentioasa a operei, in care regulile specifice limiteaza sau chiar incomodeaza libertatea de miscare a imaginatiei regizorale, pentru ca solistii nu pot cinta in timp ce alearga sau stau in pozitii incomode etc.
O adevarata provocare, poate si un pariu cu sine insusi, cistigat insa de experimentatul regizor care, plin de fantezie si tenacitate, a reusit sa gaseasca solutii originale si de mare efect, dar mai ales sa-i determine pe solistii Operei sa incerce si altceva decit simpla parcurgere a partiturii vocale, deci sa devina – in masura posibilitatilor – cu adevarat interpreti. O intentie laudabila, dar deosebit de greu de concretizat, pentru ca majoritatea – chiar si cei tineri – desi au „voci“, nu au si talent sau macar suplete scenica, iar expresivitatea, conturarea personajului intrupat, ramin adesea repere neinteresante pentru cei preocupati doar ca sunetele sa „iasa“ corect si, daca se poate, si frumos.
Decorul, aerisit, a constat in trei tufe inflorite, un copac (semanind mai curind cu un fluture), o platforma circulara in mijloc (devenind rind pe rind loc de detentie al robului, patul imaginar al Domnitei etc.) si o coliba simpatica (de fapt o uriasa umbrela de plaja ornata cu baloane colorate), dar si cu elemente folclorice cam… de Cintarea României. intr-un asemenea cadru, solistii se pot desfasura in voie, punctul „forte“ al conceptiei regizorale fiind insa proiectiile
