Miniştrii noştri nu prea au fason pentru funcţiile pe care le ocupă. De aceea, probabil, se străduiesc se pară autoritari, ceea ce pe unii dintre ei îi face să se comporte mitocăneşte. Îşi iau o voce gravă în public şi îţi spun pînă şi "Bună ziua" cu tonul că îţi împărtăşesc ceva din competenţa lor. Ultimul ministru al Învăţămîntului, dl Hărdău, şi-a adaptat vocea funcţiei, dar începe să-mi stîrnească nostalgii după emotiva dnă Andronescu, ministrul Învăţămîntului alintat cu supranumele Abramburica de presă. Şi să mă facă regret demisia dlui Miclea, omul care ar fi putut scoate învăţămîntul românesc de sub tutela midiocrităţilor şi a imposturii. Dl Miclea a încercat să elimine din învăţămîntul superior toată liota de universitari incapabili să predea satisfăcător nici la o şcoală generală şi să închidă fabricile de doctorate care au dus la dezonorarea acestui titlu în România. Dar dacă a renunţat cu atît de multă uşurinţă la funcţia de ministru - în urma unei dispute sindicalo-guvernamentale -, poate că nici dl Miclea nu era prea bine pregătit pentru acest portofoliu. Altfel, ar fi strîns din dinţi şi, în locul unei demisii care a stîrnit regrete cîteva zile, şi-ar fi văzut de treabă. Ar fi devenit, cu siguranţă, cel mai urît ministru al Învăţămîntului de impostorii care poluează mediul universitar din România, această majoritate care pune în pericol credibilitatea absolvenţilor şi, înainte de asta, competenţa lor intelectuală. Dl Miclea a ratat în schimb şansa de a rămîne în istoria învăţămîntului nostru ca un mare reformator. Urmaşul său, care face parte din acea mediocritate pricepută la sforării, al cărei singur scop e să coboare standardele universitare la nivelul ei de inepţie, pare frate de interese cu prof. univ. Mischie, baronul PSD don Dolj şi cu dr. Dinel Staicu, fostul miliţian a cărui capacitate intelectuală îi face probabil pe tablagiii lui Ceauşescu să