Stim ce inseamna o durere atroce de dinti sau de spate. Ce-si putea dori pacientul roman cu junghiuri insuportabile decat sa fie operat cat mai repede? Chiar imediat.
Si-ar mai fi dorit sa se stie ca a fost operat in tara, dar era impins de la spate si de faptul ca nu-si mai simtea picioarele, si de durerile mari, si de riscul unei paralizii ireversibile, si de nervii tasati, si de vanzoleala cu mutatul microscopului de la un spital la altul. Mai bine Viena decat paralizia picioarelor.
In asemenea clipe nu-ti mai arde nici de preferintele pentru spitalele romanesti, nici de conotatiile electorale, preferi bisturiul accesibil in acel moment si cat de repede urmeaza sa fii recuperat. Boala poate stinge si curajul, si frica.
Unii au fost enervati de faptul ca pacientul roman s-a razgandit si s-a operat la spitalul-etalon (AKH) din Viena. Nu era neobisnuita operatia de noapte de vreme ce era o urgenta chirurgicala (evenimentul a demonstrat si ce inseamna libertatea presei; n-am fi aflat niciodata ce se intampla cu hernia de disc a lui Ceausescu, asa cum despre boala de care a murit Dej nu stim nici acum).
La noi cazul pacientului roman de la AKH a luat amploare pentru ca presa e libera. Iata, si sanatatea, si libertatea se dovedesc bunuri de nepretuit.
Mai intai de toate comportarea exemplara a expertului roman in herniile de disc: nu-si putea asuma responsabilitatea sa intre imediat in operatie dupa o zi de interventii chirurgicale. Acest doctor poate sa-si adauge pe placuta cu numele, de la piept, si cuvintele: "Si eu pot obosi". Asa ca n-a fost nici o palma data medicinii romanesti si nu e nici neputinta. Avem doctori excelenti, dar conditii proaste.
Si alti pacienti romani si-au pus dintii, extirpat negii sau operat glanda in strainatate. De ce pe pacientul Sorin, profesor de chirurgie si politician, nu l-a operat
