Masiva carte Ovid Densusianu în amintirea şi conştiinţa critică românească, ediţie îngrijită de Ion Diaconu şi Ioan Şerb (Editura "Grai şi suflet" - Cultura Naţională, 2005, XXII - 482 p.) este concepută ca o contribuţie la o mai dreaptă cinstire a operei savantului şi la o mai bună cunoaştere a biografiei lui. Cel puţin acesta a fost gândul celui dintâi dintre cei doi editori, care, în urmă cu aproape patru decenii, scria că Densusianu "rămâne încă o figură pe care enigma rezervelor culturale o stăpâneşte parcă tiranic". Trebuia, deci, ca şi opera, şi viaţa să-i fie mai bine cunoscute. S-a apelat, pentru a depune mărturie, pentru a face aprecieri asupra uneia sau alteia dintre componentele personalităţii lui Densusianu, la lingvişti (Gaston Paris, I.-A. Candrea, G. Giulea, Al. Rosetti, G. Ivănescu, D. Şandru, Al. Graur, D. Macrea, B. Cazacu, Valeriu Rusu), la scriitori (Eugeniu Speranţia, M. Cruceanu, Emil Isac, I. Minulescu, Dragoş Protopopescu, Al. T. Stamatiad, I. A. Bassarabescu, V. Tempeanu), la critici şi istorici literari (P. P. Panaitescu, Basil Munteanu, D. Murăraşu, Ovidiu Papadima, Emilian Constantinescu, Dan Simonescu, N. Georgescu-Tistu, Barbu Theodorescu, Ioan Şerb), la folclorişti (I. C. Chiţimia, Gh. Vrabie, Anton Balotă, Ovidiu Bârlea, Marin Buga), la oameni de artă (Ion Jalea, G. Oprescu), la filosofi (C. Rădulescu-Motru). A rezultat astfel o amplă evocare a lui Densusianu ca lingvist, filolog, istoric şi critic literar, poet, folclorist, şef de şcoală poetică, profesor universitar, publicist, o evocare a vastelor orizonturi ale savantului, a numeroaselor direcţii în care s-a afirmat.

Cum în aceste însemnări nu ne putem referi la bogăţia observaţiilor care alcătuiesc ediţia, ne vom rezuma la câteva, majore. La loc de cinste stau aprecierile superlative, unanime cu privire la capodopera autorului, Histoire de la langue roumaine, lucrar