În ultima vreme, la ea se revine des. S-au publicat scrierile inedite ale părintelui Avramescu, Ionathan X. Uranus, a ieşit din tipar Apunake al lui Cugler (ambele la Compania), a apărut, semnată de Rodica Lăzărescu, o monografie Peltz. În vremea asta, avangarda în primă ediţie stă la păstrare (şi la vînzare...), sub geam, într-un anticariat, pe Bulevard (vis-ŕ-vis, puţin în diagonală, de Scala). Găseşti acolo, de-un exemplu, Paradisul suspinelor, al lui Vinea, şi Tîlbîc, Tureatca & Co., de Saşa Pană.
Nici unul din titluri nu ilustrează, pur şi dur, avangarda. Sînt, iscălite de autori care au luptat în regimentul ei, doar fiole cu aerul timpului. Prima e mai bătrînă, din 1930, de la "Cultura Naţională". Cînd o vezi, îţi dă impresia întîlnirii (norocoase...) c-un coşar. Tuciurie şi subţirică, cu nişte zdrenţe atîrnîndu-i prin margini. (De fapt, nici reeditarea de la editura Vinea, dacă mă uit bine la ea, deşi multişor mai nouă, doar din '91, nu se ţine cine ştie ce zdravănă... Deh, legătoriile începutului de tranziţie!). Paradisul suspinelor e un roman refuzat, un poem în proză ale cărui bîrne de poveste n-au mai făcut, niciodată, o punte. O făptură vaporoasă, duh din lampa simbolismului, adăpostind, la rîndu-i, personaje cu dublă faţă. Bunăoară Lia, al cărei pseudo-jurnal, contrafăcut de Darie (aflăm dintr-unul din cam numeroasele inserturi în italice semnate I.V.), ne e servit ca suprema ridiculizare (invidioasă, totuşi, pe marea proză...) a matrapazlîcurilor romanului. Lia, aciuită la o şcoală, încurcată, nu se ştie, încă, din ce pricini, cu părintele cam troglodit al lui Darie, e cînd batjocura dezinhibaţilor ei elevi, cînd un fel de zînă păcălită. Pînă aflăm că domniţa rătăcind, sfioasă, prin cancelarii e, de fapt, una din fecioarele despletite, încasîndu-şi pedeapsa. O temă de interbelic.
Se amestecă, în cărticica lui Vinea, pe care-o
