In ultimii 20 de ani, America Latina, o "jumatate" de continent bogata in resurse naturale, mai ales petrol si gaze naturale, dar cu un nivel de trai scazut, a urmat un curs economic strict, stabilit de mai multe institutii internationale si, evident, de Washington, care a dus la deschiderea pietelor si cresterea PIB-urilor tarilor din regiune. Dar acest curs nu a facut nimic pentru combaterea saraciei. Privatizarile au dus, de exemplu, la cresterea ratei somajului, companiile straine lucrand dupa politici de eficientizare a costurilor, sectoarele de stat au decazut, iar nivelul de trai nu a cunoscut vreo imbunatatire. Aceasta a condus la cresterea simpatiei pentru liderii populisti de stanga, care au promis "intoarcerea" resurselor la popor. Statele Unite, care de-a lungul timpului au avut grija sa-si pastreze un nivel de influenta crescut in tarile din America Latina, si-au cam intors ochii de la aceasta regiune, probleme precum situatia din Irak, terorismul international sau "dosarul nuclear" iranian captandu-le aproape intreaga atentie. Acum, Uniunea Europeana, care are nevoie de energie sigura ca sa nu mai sufere din cauza gazelor rusesti, face curte latino-americanilor, organizand ziele acestea chiar si un summit UE-America Latina si zona Caraibelor, la Viena, pe a carui agenda principalele subiecte sunt comertul, energia si raporturile strategice. In ultimul timp, mai multe tari latino-americane, care pana nu demult invitau investitorii straini sa le exploateze resursele inca neatinse (e adevarat, pe atunci barilul de petrol era cotat pe la 15 dolari), au inceput sa scoata capul, sa impuna noi conditii si taxe partenerilor straini. Si chiar sa nationalizeze cu ajutorul armatei campurile de extractie si rafinariile unor companii internationale. Este cazul Boliviei, in care presedintele Evo Morales, liderul Miscarii spre socialism, a ordonat armatei sa "securi