A murit Zoe Dumitrescu-Buşulenga! Avea în ea o flacără despre care nu-ţi venea să crezi că s-ar putea stinge, era o iluminată şi totuşi a murit. A închis ochii cuminte, respectuoasă faţă de lume, făcând până şi din dispariţia ei un act de pedagogie. Poate că toţi aceia care îşi deplâng indecent îmbătrânirea, arătând contemporanilor o faţă schimonosită de nemulţumire şi resentimente, vor învăţa ceva din lecţia marii profesoare.

S-a pregătit din timp, cu o smerenie reală, fără nimic teatral, pentru moarte, călugărindu-se, sub numele Benedictina, şi petrecându-şi o mare parte din ultimii ani de viaţă la Mânăstirea Văratec, unde şi-a găsit acum o sută şi ceva de ani liniştea şi Veronica Micle. "Am socotit - explica Zoe Dumitrescu-Buşulenga lui Grigore Ilisei, într-un interviu publicat în revista noastră (nr. 33/ 2000) - că un creştin intelectual trebuie să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii aşa cum se făcea pe vremuri, şi mai cu seamă soţiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mânăstiri. Era o frumoasă obişnuinţă, mai ales în lumea boierească."

Ne-am purtat urât cu Zoe Dumitrescu-Buşulenga în aceşti ani de reculegere a ei! Nu în mod special eu, Alex. Ştefănescu (care am scris pe larg, în repetate rânduri, cu admiraţie, despre viaţa şi opera fostei mele profesoare de literatură universală), dar şi eu pentru că nu i-am combătut destul de energic pe cei care au denigrat-o şi au supus-o oprobriului public. Pentru o femeie aleasă ca Zoe Dumitrescu-Buşulenga trebuie, dacă eşti bărbat, să te baţi şi în duel.

S-a născut la 20 august 1920, la Bucureşti, ca fiică a juristului Nicolae Dumitrescu şi a Mariei Dumitrescu (Apostol). A avut încă din copilărie cărţi la dispoziţie. I s-a insuflat încă din perioada formării sale respectul faţă de cultură.

A iubit foarte mult muzica şi ar fi devenit, probabil, o faimoasă muziciană, dacă