Cat timp esti sanatos, o ignori, dar e destul sa dai de un necaz, iar doctorii s-o bolmojeasca, si lumea vindecatorilor se si deschide in toata vastitatea ei.

Sarlatani, apucati, semidocti si chiar medici indelung nerealizati in profesie. A doua surpriza e vastitatea priceperilor in treburi pe care de asemenea le ignorai. Cum ar fi, de exemplu, masajul. Vreme de ani buni, un batranel cu fata rosie si o infatisare fericita a colindat redactiile convingandu-i pe multi ca poate rezolva, printr-un program foarte elaborat de frectii, oricare din suferintele in fata carora medicamentele isi dovedeau limitele. Era atat de convingator, incat in ziua in care i-a fost adus un mutilat de amandoua picioarele si insotitorul i-a varat sub nas vindecatorului ziarul in care statea scris ca nu s-ar mira nimeni daca ar insanatosi, prin masajele lui, si un picior de lemn, mosulica si-a mangaiat barbia si a grait ca in transa: "Ceva, ceva tot se mai poate face".

Escrocheriile au un punct critic, iar cele cu un temei stiintific real, unul de ordinul evidentei. Programul zilnic de masaj al medicului aflat in plina senilitate creatoare dura fix douasprezece ore, dovada reusitei fiind chiar el. Ca si mort la saizeci de ani, cu un dosar probator, care spunea ca nu i se mai dadea nici o sansa, medicul-pacient si-a pus la punct un ritual indian de automasaj tip douasprezece ore din douazeci si patru si rezultatul era deasupra oricarui tip de scepticism, stiintific sau profan. La optzeci si sase de ani, muribundul arata mai prosper si mai pregatit pentru viata ca nimeni altul. Problema era ce fel de viata, deoarece, daca scadeai cele douasprezece ore de stalcire a carnii, perioada de recuperare dupa istovirea prin frecatul in nestire, precum si orele de somn, de masa si de igiena, ii mai ramaneau de trait de-adevaratelea cel mult un ceas, doua din zi. De unde si intrebarea: traia ca