Într-o scurtă ştire din ediţia sa din 17 aprilie, România liberă informează despre migraţia tineretului social-democrat (al PSD) către alte partide, odată cu scufundarea bărcii politice a partidului lui Ion Iliescu et co. O astfel de ştire nu te poate face decât să te gândeşti, inevitabil, la clientelism politic şi oportunism, reacţii pe care, sincer să fiu, îmi doream să nu le asociez cu tinerii care sunt acum implicaţi în viaţa politică din România. Pe mine unul ştirea m-a trimis şi la relativ recenta serie de articole pe care Cotidianul a publicat-o în noiembrie 2005 şi pe care a intitulat-o Generaţia aşteptată. Premisa seriei, pentru cei care nu au apucat să o urmărească, era oferirea a 200 de nume de tineri strălucitori, activi, implicaţi în viaţa socială, politică, artistică, ştiinţifică ş.a.m.d. şi care, după cum sugera articolul introductiv al seriei, vor schimba viitorul României. "Ei, cei formati în libertate, sînt suflul nou care a început să anime societatea românească, cel al dorinţei de victorie.", mai scria Cotidianul.

Am urmărit seria din Cotidianul cu mult interes acum câteva luni şi m-am bucurat să văd că, iată, există oameni strălucitori care pot prelua frâiele vieţii sociale şi politice româneşti şi în care avem toate motivele să ne punem speranţele. Cum însă multe dintre numele (mai ales de pe lista tinerilor politicieni, cu care ziarul a şi început seria) nu îmi spuneau prea multe - recunosc că din vina mea exclusivă - am hotărât să încerc să aflu mai multe despre ei.

Ştiam câte ceva despre Mihai Răzvan Ungureanu, auzisem despre cât de tânăr este anul trecut în Japonia, când s-a făcut mare caz în mica noastră comunitate din Tokyo cu privire la semi-eşecul vizitei în Japonia a domniei sale în calitate de ministru de Externe. Se pare că incompetenţa consilierilor de la ambasada noastră a făcut ca domnul Ungureanu să îşi p