Ieri, serviciul german de informaţii (BND) a recunoscut că a comis "erori", reacţionând astfel la informaţiile apărute în aceeaşi zi în cotidianul "Suddeutsche Zeitung". Bazându-se pe un Ieri, serviciul german de informaţii (BND) a recunoscut că a comis "erori", reacţionând astfel la informaţiile apărute în aceeaşi zi în cotidianul "Suddeutsche Zeitung". Bazându-se pe un raport al fostului prim-magistrat al Curţii Federale Supreme, Gerhard Schäfer, ziarul a scris vineri că BND a supravegheat casa autorului unei cărţi critice la adresa sa. Or, BND este specializat în operaţiuni de spionaj în străinătate. Prin reacţia promptă la cele scrise în cotidianul citat, BND a confirmat cel puţin parţial cele apărute în ziar. Astfel, citând raportul lui Gerhard Schäfer, "Suddeutsche Zeitung" a mai spus că BND a recurs la plata unor ziarişti care i-au furnizat infor-maţii despre unii colegi de-ai lor. În acest sens, este relatat cazul unui jurnalist de la "Focus", care a încasat, între 1982 şi 1998, peste 600.000 mărci din colaborarea cu BND sub pseudonimele "Dali" şi "Tăcutul". "În mod deosebit, BND a fost interesat de redactori ai revistei "Der Spiegel", iar între 30 ianuarie şi 2 februarie 1996 a supravegheat şi un ziarist de la revista "Stern". Un jurnalist de la o altă publicaţie specializată de investigaţii - "Focus" - a fost şi el supravegheat ani de zile, chiar şi în viaţa privată, fiind urmărit până şi în garajul editurii respective. Schäfer a interogat opt responsabili ai BND, iar raportul lui are 170 de pagini, el calificând aceste practici drept "disproporţionate", "ilegale în mod clar" şi "atingere la libertatea presei". Purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului, Thomas Steg, a confirmat că faptele erau cunoscute încă de anul trecut. Acum şase luni, fostul şef al BND, August Hanning, şi succesorul lui, Ernst Uhrlau, au discutat cu ziariştii urmăriţi, recunoscând