Fara foamea de audienta a unor posturi tv comerciale care i-au tot gazduit ore in sir incoerenta si agresivitatea verbala, Gigi Becali ar fi ramas ceea ce a ajuns dupa '90. Adica, pana la proba contrara, un prosper om de afaceri, un tata de familie si un patron de club de fotbal ale carui cheltuieli le achita din banii sai de buzunar, potrivit unor legi personale. Papusari parsivi, unii cu ochii la sponsorizarile din partea lui Gigi, altii la varful de lance in care-l vor transformat, au intuit rapid ca megalomania personajului poate fi exploatata din plin.
Nu a refuzat ispita nici Traian Basescu, noul amic de Golden Blitz aducandu-i nu numai simpatia peluzei din Ghencea, ci si inca o goarna, dupa Elena Udrea, ba si Mona Musca, in razbelul cu Tariceanu. Umflat ca o minge de fotbal sub presiune, clamand peste tot ca el poate si cumpara pe toata lumea (uneori o si face, zic unii), Gigi chiar se crede mare om politic si, in perspectiva, conducator de tara, barem de guvern. E halucinant sa ti-l inchipui vorbind in Parlamentul Europei! Dar nici nu ai de ce sa-l pui la colt, ii sufla in panze. Daca ne vom intoarce la istoria antebelica, vom vedea ca in cateva tari (inclusiv in Romania) saracia, convulsiile sociale si mai ales coruptia si incapacitatea clasei politice de a gasi si aplica solutii de folos national au propulsat rapid personaje nu numai grotesti, ci si primejdioase.
Dincolo, insa, de recursuri la istorie, ma intreb cat va dura pana cand omul politic Becali il va balacari ca la usa stanii pe omul politic Basescu? Sau cum ar arata o confruntare televizata intre ei, daca, intre timp, electoratul nu se va trezi?
