„Cauza mortii: paralizie a inimii", a scris doctorul pentru fiecare copil. Daca ar fi scris adevarul, ar fi fost, probabil, impuscat. In 1932, la ordinele lui Stalin, rezervele de hrana ale taranilor ucraineni au fost confiscate. A urmat o foamete cumplita, care a transformat satele Ucrainei in cimitire.
Autoritatile comuniste au interzis orice fel de interventie, orice fel de ajutor, obligind oamenii sa treaca pe strada pe linga muribunzi ca si cum ar fi obiecte. Au interzis sa se vorbeasca despre asta, au interzis, sub amenintarea mortii, chiar pomenirea cuvintului „foame", fie si pe certificatele de deces ale copiilor morti intr-un orfelinat.
Ma gindesc ca acel doctor anonim, neputind scrie adevarul imediat, a ales sa scrie unul mai profund. Numai un regim monstruos, cu inima paralizata si fara pic de suflet ar putea sa trimita deliberat la moarte, fara sa clipeasca, milioane de oameni.
Grozavii similare a comis comunismul si aici. Canalul, „reeducarea" de la Pitesti, deportari, torturi, vinarea opozantilor politici... E indoielnic ca cineva de buna-credinta, care stie cit de putin despre regimul instalat in 1945 in Romania, se indoieste ca acesta trebuie condamnat.
Prin urmare, pare natural reprosul adus la adresa comisiei Tismaneanu, ca nu-si gaseste rostul, incercind sa stabileasca un lucru pe care deja orice om de buna-credinta ar trebui sa-l stie si sa-l accepte. Pare natural reprosul adus la adresa presedintelui Basescu ca amina nejustificat condamnarea comunismului, ascunzindu-se in spatele unei comisii.
Desi naturale, nu cred ca reprosurile sint si justificate. E adevarat ca un astfel de act este, pina la urma, unul politic. Dar asta nu e un motiv sa para, in orice fel, unul arbitrar. Daca reducem totul la un act de vointa al unui demnitar care stabileste un verdict, atunci o alta persoana, ocupin
