În scurt timp, în cartierul Bartolomeu vor fi înlocuite actualele platforme de colectare a gunoiului menajer cu unele mai mici, dar mai multe. Acesta este un proiect al firmei de salubritate Comprest, care în Braşov se ocupă de zona cartierului Scriitorilor, străzile Lungă şi De Mijloc, iar în curând de Bartolomeu. Giuliano Lombrici (foto centru), administratorul delegat al firmei Comprest spune că, pentru început tot în cartierul Bartolomeu, se doreşte şi implementarea proiectului colectării selective a deşeurilor menajere, care este de fapt o continuare a celui lansat în urmă cu mai bine de un an. „Primele clopote destinare colectării selective a hârtiei şi plasticului le-am montat în urmă cu mai bine de un an. Acum dorim să realizăm mai multe platforme pentru containere şi aceste clopote şi, totodată, vom demara şi o campanie de conştientizare a necesităţii colectării selective a deşeurilor”, susţine Giuliano Lombrici.
Un pas spre
civilizaţie
În cartierul Bartolomeu, în care trăiesc 4.500 de familii, există acum doar 21 de platforme pentru containere, care au câte patru sau cinci pubele, fiecare platformă fiind racordată la şase până la 10 blocuri. „Este foarte mare numărul de blocuri racordate la o rampă, motiv pentru care platformele arată în halul în care arată acum. Am fost în aceste zile în zonă şi am căutat locaţiile în care ar putea fi amplasate aceste platforme mai mici. Sper că vom putea convinge lumea de necesitatea colectării selective a deşeurilor, ba mai mult, sper că voi implica şi elevii de la Şcoala Generală nr. 14 şi cei de la Grădiniţa nr. 22”, susţine consilierul local Ciprian Chiricheş (foto dreapta), care răspunde din partea PD de cartierul Bartolomeu.
Platforme de gunoi înconjurate
de gard viu
În acest proiect este vorba despre realizarea a unor platforme mai mici, câte una la fiecare bloc