Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comuna Ibăneşti în focus

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 15 mai 2006 ·

Reporterii Zi de Zi au avut parte de o întâlnire cu oficialităţile comunei Ibănesti. Începând cu primarul, au sosit la Primăria Ibăneşti preoţii Ioan Maris, Lucian Breja, Călin Romanti, Genu Oprea, secretarul comunei, Eugen Matei, dar şi postaşii care distribuie ziarul.

Având un obiectiv bine definit, anume acela de a avea o discuţie cu reprezentanţii şi cititorii, pentru a afla cât mai multe despre ibăneşteni, dar şi părerea acestora în ceea ce priveste ziarul, am aflat că ar trebui să expunem probleme mai pozitive. Este greu acest lucru, având în vedere faptul că în ziua de azi, mass-media pune accentul pe negativismul ce ne înconjoară, zilnic vedem la televizor crime, furturi, violuri, într-un cuvânt violenţă. Reprezentanţii religiei sunt de părere că într-o lume în care negativismul pune stăpânire, e greu să procreezi.

O altă problemă expusă de cei prezenţi la întâlnire e aceea a copiilor care nu au cum să-si petreacă timpul liber. E un aspect foarte important, deoarece migrarea tineretului către marile oraşe şi străinătate va duce la o îmbătrânire a comunei. Copii de 12 ani prezenti la discoteci sau baruri reprezintă doar câteva urmări ale acestui aspect. "Trebuie să ne ridicăm ca naţiune şi popor, ar trebui să fie laude mai multe în mass-media, lumea e sătulă de lucruri rele" a fost de părere secretarul comunei, Eugen Matei.

Reuniunea a fost atent supravegheată de Poliţia comunei, prin Sorin Farcas şi Cosmin Pop, care veghează asupra cetăţenilor. Problema confruntată zilnic este alcoolul şi tutunul în rândurile minorilor, părinţii ar trebui să fie mult mai atenţi în acest aspect.

De asemenea regulile de circulaţie trebuie aduse la cunoştinţa cetăţenilor, mai ales în mediul rural.

Promitem că vom fi mai aporoape de această comună, ce ne-a dezvăluit câteva aspecte foarte importante pentru ziarişti. ( A.P.)

Reporterii Zi de

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță o vizită în Egipt pentru semnarea acordului privind Fâșia Gaza. „Vom încerca să ne ducem acolo”

Adevarul acum 19 minute
Donald Trump a anunțat joi că va merge în Egipt curând pentru semnarea unui acord care să oprească luptele și să elibereze ostaticii din Fâșia Gaza.

Alertă pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni! O aeronavă de pe ruta Istanbul - Londra a aterizat de urgență

Ziua Constanta acum 4 ore
O aeronavă care efectua o cursă pe ruta Istanbul - Londra a solicitat și a efectuat o aterizare de urgență pe Aeroportul Internațional "Henri Coandă" Otopeni, din cauza unor degajări de fum la bord. Potrivit Ministerului Sănătății, aAeronava a ateri

VIDEO Primul trailer al noului serial „Game of Thrones”. Când va avea premiera

HotNews acum 40 minute
Postul de televiziune HBO a publicat joi primul trailer al serialului „A Knight of the Seven Kingdoms”, un prequel al celebrei producții „Game of Thrones” („Urzeala Tronurilor”). Noul serial dramatic va consta în șase episoade, cu o durată de o jumă

László Krasznahorkai, laureatul Nobel pentru Literatură, voce critică la adresa guvernului Orban: „E un caz psihiatric. Cum poate fi neutralitate când rușii ucid oameni?”

HotNews acum 7 ore
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură 2025, a criticat dur poziția guvernului de la Budapesta față de războiul din Ucraina, într-un interviu publicat recent în revista americană The Yale Review. Aut

Ce au discutat Oana Țoiu și Marco Rubio la Washington. Anunțul Departamentului de stat american

HotNews acum 3 ore
Consolidarea dialogului strategic dintre România și Statele Unite, alături de cooperarea în domeniul apărării, energiei și securității la frontieră, s-au numărat printre temele abordate miercuri, la Washington, de ministra de Externe Oana Țoiu și se

UPDATE - România a câştigat cu 2-1 meciul amical cu Republica Moldova

News.ro acum 33 minute
Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1, selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical. A fost primul meci disputat între cele două reprezentative în România, care va conta în palmaresul oficial. Româ

Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale: „Nu ar trebui sa avem blackout”

Gandul acum o ora
Ilie Bolojan speră să trecem iarna în condiții normale. Premierul spune că „nu ar trebui să avem blackout”. „Această iarnă ar trebui să o trecem în condiții normale, sper să fie o iarnă, așa cum am avut-o în ultimii ani, cu temperaturi rezonabile și

Bolojan: Rezolvarea pensiilor magistraţilor e jalon în PNRR. Sper că la următoarea şedinţă a CCR se va închide acest subiect

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rezolvarea pensiilor magistraţilor reprezintă un jalon din PNRR de care sunt condiţionate fonduri de sute de milioane de euro, a subliniat joi seara premierul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţ

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 10 octombrie, de la ora 20.00

Gandul acum o ora
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, invitați – prof. univ. dr. Valentin Stan, Liviu Dragnea , Ion Cristoiu, prof. Adrian Severin. Cele mai intense dezvăluiri, cele mai memorabile schimburi de replici și cele mai aprinse discuț

Lege promulgată Salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea potrivit căreia salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani încadraţi în grad de handicap beneficiază de opt zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, excep

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

12°/18°
Iasi
acum

11°
joi

11°/12°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

11°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

10°
joi

8°/17°
vin.

10°/20°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/19°