Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii de Iaşi nu au timp pentru colegii din Africa şi Asia

Publicat in Adevarul, luni 15 mai 2006 ·

de prietenie. Movilă spune că desfăşoară o activitate intensă în colaborare cu parlamentarii de la Kiev. ,,Am fost de nenumărate ori în Ucraiana. La alegeri am participat şi ca observator de prietenie. Movilă spune că desfăşoară o activitate intensă în colaborare cu parlamentarii de la Kiev. ,,Am fost de nenumărate ori în Ucraiana. La alegeri am participat şi ca observator din partea OSCE. Încercăm să îmbunătăţim relaţiile dintre România şi Ucraina", susţine deputatul ieşean. Pe de altă parte, Movilă, membru în grupul parlamentar de prietenie cu Bahreinul, a declarat că nu a avut încă ocazia să discute cu colegii de la Manama. ,,Sper să ajung şi acolo. Vă pot spune multe, mai ales despre capitala Bahreinului menţionată în cronicile încă islamice din 1345", se laudă Movilă. Deputatul Grigore Crăciunescu este membru, printre altele, în grupurile de prietenie cu Africa de Sud şi Pakistan. Preocupat însă de problemele din Paşcani, oraşul său de baştină, deputatul ieşean nu a avut prea multe tangenţe cu colegii de la Pretoria şi Islamabad.

Interesul se concentrează pe Chişinău

Relu Fenechiu, deputat PNL de Iaşi, este şi el membru în grupurile de prietenie cu Coasta de Fildeş şi Italia. Cum nu a avut ocazia să ajungă la Abidjan, Fenechiu se concentrează asupra relaţiilor cu Italia. ,,Am fost la Roma de multe ori şi chiar cu primul-ministru Tăriceanu. Vorbesc bine italiana şi încerc să atrag investitori străini", a declarat Fenechiu. Cei mai mulţi dintre parlamentarii ieşeni au solicitat, dată fiind proximitatea geografică şi buna cunoaştere a realităţilor de peste Prut, să se implice în relaţiile cu Chişinăul. Aproape toţi au făcut numeroase deplasări în capitala Republicii Moldova. ,,Relaţiile dintre România şi Moldova sunt foarte importante, iar parlamentarii au un rol extrem de mare în a apropia cele două state", a declarat deputatul Cristian

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°