Acum cativa ani, primavara s-a lasat mult asteptata. Era deja luna aprilie si frigul iernii inca se mai facea simtit. Dar in primele zile de mai s-a mai incalzit, mi-am facut bagajele si am plecat cu autobuzul pe raul Doamnei in sus.
Acolo, la Corbsori, locuieste mama mea. Are o casuta modesta, o gradina cu pomi si un loc bun de sapat pentru a pune legume. Am ajuns in varful dealului pe la pranz, m-am oprit langa poarta, am pus bagajele jos pentru a ma odihni. Si acum, ca de fiecare data, am admirat peisajul. La nord, muntii Fagaras, si de jur imprejur, coamele padurilor. "Le-am atins" imaginar cu palmele, m-am bucurat ca sunt tot acolo, ca parca au mai crescut, ca sunt tot verzi, ca strajuiesc bine satul.
In zilele urmatoare, am sapat gradina, am curatat pomii, m-am incantat de trilul pasarilor. Dar in a treia dimineata, un val de frig a revenit, a cazut bruma groasa pe pasuni, chiciura pe padure, totul imprejur s-a albit, de parca venise iarna. Pe la pranz, am coborat la autobuzul care ma ducea la Pitesti. Dupa cateva minute, am ajuns la statie. Pentru ca autobuzul intarzia si eram imbracata prea subtire, a trebuit sa ma misc in sus si-n jos pentru a ma incalzi. Asa am observat ca in curtea vechiului magazin mixt pastea o vaca aurie care, din cand in cand, se uita spre Valea Streii, un parau adanc de trei metri, ce trece prin mijlocul satului. Mugea spre o vitica ce pastea nelegata pe malul apei. Aceasta ii raspundea, se uita spre ea, apoi pastea mai departe. Vitica era robusta ca si maica-sa, Baltata Romaneasca, bruna pe spate, bej pe lateral si alba pe sub burta, era o incantare s-o privesti... Din prima clipa am numit-o Frumusica. La un moment dat, vitica urca malul paraului, trece de prima curte, se opreste la o fantana, miroase galeata si apoi pleaca la a doua ograda. Se opreste la poarta si mugeste usor. Din curte vine grabit un magarus ce av
