Se întâmplă tot mai des ca persoanele publice să îşi nege declaraţiile oferite iniţial presei. Ultimul exemplu în acest fel a fost unul total neaşteptat în ceea ce mă priveşte şi, tocmai de aceea, dezamăgitor.

După o declaraţie scurtă şi la obiect, care îşi atinsese scopul, de a atrage atenţia asupra problemelor extrem de grave cu care se confruntă cel mai mare spital din ţară, cel de la Târgu Mureş, Marius Dohon şi-a retras cuvintele, de faţă cu toată lumea medicală din judeţul Mureş şi, ironic, în clădirea Prefecturii, care găzduieşte şedinţele de Consiliu Judeţean. Trecând peste umilirea personală, realizată după motto-ul "ziariştii ăştia mincinoşi, şi aşa ei scriu doar minciuni şi nu o să mai declar niciodată nimic", rămâne impresia generală de slăbiciune, care nu prea se potriveşte cu portretul unuia dintre cei trei viitori directori ai Spitalului Judeţean.

Acesta reprezintă mai mult decât o unitate sanitară. Esenţa sa sunt bolnavii care vin întreaga ţară doar pentru a fi operaţi "la Mureş". Din proprie experienţă ştiu cel puţin trei cazuri pe lună care mă sună să se intereseze care sunt condiţiile. Şi atunci, ce răspunzi unor oameni bolnavi: că ministrul Nicolăescu a uitat că le-a promis susţinere deplină directorilor pe care i-a numit cu mare vâlvă la sfârşitul lui 2005? Că din bugetul judeţean nu se vor găsi vreodată bani pentru spital? Că Primăria se face că plouă? Că nici una dintre conducerile de până acum nu a reuşit să pună la punct un proiect prin care Spitalul să câştige bani din propria-i activitate? Aşa că declaraţiile şi presiunile sunt tot ceea ce au rămas actualei conduceri pentru a coborî de pe primul loc, cel al datornicilor de la nivel naţional. Şi totuşi, într-o lume în care tupeul, îndrăzneala şi dinamismul vor învinge pilele şi influenţele politice, Marius Dohon ezită, pentru a nu pierde zâmbetele consilierilor judeţeni libe