Atmosfera din presa e autentica. Ea exprima convingerea aproape unanima ca, de data asta, motiunea de cenzura anuntata de PSD e ceva serios. Si nu pentru ca PSD va incheia un Acord cu PRM. La cele doua motiuni de cenzura de pana acum, PRM a votat alaturi de PSD, desi intre cele doua partide nu era nici un tratat. Atmosfera e reala, deoarece toata lumea e convinsa ca in spatele initiativei PSD sta Traian Basescu. Stralucit reprezentant al politicii bazate exclusiv pe resentimente, Traian Basescu vrea sa-l dea jos pe Calin Popescu Tariceanu. Sau cel putin sa-l mai sperie nitel pe primul-ministru. Sperand ca acesta isi va pierde cumpatul si va demisiona. Cu tot aerul lor infricosator, motiunile de cenzura n-au reusit, in cei 16 ani de tranzitie, sa darame un guvern protapit prin alegeri parlamentare in fruntea tarii.
De ce n-a functionat niciodata pana acum aceasta arma teribila, apocaliptica, a Opozitiei in razboiul cu Puterea e o chestiune ce are nevoie de un studiu mai amplu.
Oricum, premisa pe care n-o poate ocoli un cercetator angajat in exploatarea acestei ciudatenii e simpla: traim totusi intr-una dintre cele mai originale tari din Europa.
Important e faptul ca nici o motiune de cenzura n-a obtinut voturile necesare pentru a trece prin Parlament. Pentru viata noastra publica, asta a insemnat:
a) compromiterea unuia dintre momentele cele mai importante ale luptei politice in democratie;
b) o reactie de scepticism a opiniei publice in clipa cand Opozitia anunta ca va depune o Motiune de cenzura.
Luni, 1 mai 2006, profitand de transformarea zilei de lupta a proletariatului impotriva burgheziei in zi de lupta a politicienilor impotriva fripturilor la gratar, liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ca partidul sau va depune o Motiune de cenzura pana la finele actualei sesiuni parlamentare.
Unui observator, chiar si neatent
