Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federalii s-au acuzat că dau şpagă la observatori

Publicat in Adevarul, marți 16 mai 2006 ·

Chiar dacă au vorbit şi despre bugetul pe 2006, şi despre schimbarea statutului, cel mai spinos moment al Adunării Generale a FRF l-au constituit discuţiile despre influenţele observatorilor în Chiar dacă au vorbit şi despre bugetul pe 2006, şi despre schimbarea statutului, cel mai spinos moment al Adunării Generale a FRF l-au constituit discuţiile despre influenţele observatorilor în fotbalul românesc. Adunarea Generală a FRF a fost pe punctul de a fi suspendată din lipsă de cvorum. După discursul de 25 de minute al preşedintelui Mircea Sandu, sala de la Casa Fotbalului a început să se umple şi astfel lucrările au putut continua. În momentul când s-a pus în discuţie statutul FRF, fostul arbitru Vasile Avram a propus constituirea unei comisii a observatorilor, asemănătoare celei a arbitrilor. Atunci, un reprezentant al unei divizionare C a acuzat faptul că observatorii fac jocurile în fotbalul românesc. "Observatorii fac legea. Intră la pauză la arbitri şi le spun cum să conducă meciul în repriza a doua", a declarat oficialul, care a dat ca exemplu partida dintre Petrolul Videle şi Rova Roşiorii de Vede, din C4. Încercând o poziţie în forţă, Sandu a contraatacat tăios. "De ce ne aruncaţi nouă, conducerii federaţiei, aceste lucruri în cârcă. Duceţi-vă la poliţie! Dumneavoastră i-aţi obişnuit cu şpăgi pe observatori", a spus preşedintele. În acel moment, sala a început să freamăte şi alţi membri ai FRF au sărit să acuze conducerea de la Casa Fotbalului de acceptare a acestor practici. Naşu, puţin surprins, a pus capăt discuţiei, bătând în retragere: "Unde este secretarul general? Te rog să notezi despre acel meci, să vedem cine a fost observator, cine au fost arbitrii, şi să discutăm acest aspect. Nici eu nu mă opun constituirii unei comisii a observatorilor şi cred că acest lucru se poate face doar cu acordul Comitetului Executiv". "Eu mă voi lupta pentru ca această

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 46 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 47 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 2 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°