Campioana ţării la handbal feminin a învins cu 30-22 (14-10) pe Tomis Constanţa, în meciul tur al primei finale de cupă europeană în care se întâlnesc două echipe româneşti. La finalul Campioana ţării la handbal feminin a învins cu 30-22 (14-10) pe Tomis Constanţa, în meciul tur al primei finale de cupă europeană în care se întâlnesc două echipe româneşti. La finalul jocului, antrenorul oaspetelor a acuzat prestaţia părtinitoare a arbitrilor.
Elevele Marianei Târcă au intrat pe teren decise să tranşeze meciul de o manieră care să nu le creeze emoţii pentru returul de la Constanţa. Atmosfera a fost incendiară în sala "Dumitru Popescu-Colibaşi", spectatorii împingându-le pe handbaliste spre victorie. Nu au lipsit incidentele, în primul minut al partidei tabela electronică defectându-se, oficialii fiind nevoiţi să măsoare timpul de joc cu un cronometru manual, de la masa oficială.
Meciul a debutat sub semnul echilibrului, Tomis ţinând scorul egal (7-7) până la jumătatea primei reprize, moment din care braşovencele au reuşit să se desprindă şi au intrat la pauză cu patru goluri avans. În repriza a doua, pe fondul unei neputinţe tot mai evidente a oaspetelor, gazdele s-au detaşat chiar la zece goluri (29-19, min. 54). Rezultatul final a fost 30-22, iar Rulmentul este marea favorită la câştigarea trofeului, deşi Tomis va juca returul acasă, duminică, 21 mai. Tivadar (8 goluri), Măerean (5), Zavragiu şi Radu (4) au fost golgheterele Rulmentului, de la Tomis remarcându-se Jerebie şi Mazur (câte 6 goluri).
Muşi: "Arbitrul mirosea a băutură"
Antrenorul echipei din Constanţa, Dumitru Muşi, a acuzat dur maniera de arbitraj a macedonenilor Nacevski şi Nicolovski, spunând că îi este ruşine de ce a văzut la Braşov. "Ăsta nu e handbal, ci prostituţie! A fost furt pe faţă. Arbitrul Nacevski mirosea atât de tare a băutură, că se simţea de la doi metri