Anul trecut a fost premianta la Scoala din Rast. Acum se duce cu un microbuz plin de sinistrati la Bailesti. Si pentru ca isi doreste din nou coronita, invata cât e ziua de lunga, intr-un cort incins, din Dealul Pietrisului. Cu cartile alaturi, cu jucariile primite de la ajutoare lânga ea. Dormea. Broboane de sudoare i se adunasera pe frunte, lipind intre ele suvite de par. Sub soarele arzator, pânza cortului incingea aerul dinauntru. Din când in când, tresarea in vis, aproape scâncind. Retraia pesemne cosmarul. Când au venit apele in Rast, când toti oamenii alergau ingroziti, fara tinta, când parintii si bunicii strigau la ea sa se grabeasca, sa ia doar cartile de scoala si sa urce mai repede in caruta, sa fuga. Apoi drumul, in bezna noptii, calauzit doar de zgomotele animalelor târâte afara din sat. Si oprirea in Dealul Pietrisului, laolalta cu toata multimea aia framântata de nelinisti si spaime, disperata, indurerata de ce lasase in urma, de ce o astepta... De fiecare data, Bianca retraia, in somn, acele ore de cosmar. Noaptea, chircita lânga maica-sa, ori dupa-amiaza, când venea de la scoala, ca acum, revedea, chinuitor de aievea, totul. „In satul asta o sa se faca pustiu!“ „Plângea saracuta in noaptea aia, de Florii, de ni se rupea sufletul. Zicea: «Mamaie, in satul asta o sa se faca pustiu!» Ce sa-i fi spus? Era ea un copil, dar vedea ca oamenii mari ce nenoricire venise pe capul nostru! Pleca, sarmana, biet copil de nici noua ani, in lumea larga. Nu mai avea casa, nu mai avea jucarii, deodata nu mai avea nimic!“. Patra se opri o clipa, cât „sa inchida usa“ la cort. Trase fermoarul. „Sa nu intre mustele. Si-asa, abia apuca sa doarma câte-o ora!“. Batrâna se aseza greu pe un scaunel, aproape, sa nu piarda cortul din ochi. „A venit si ea cu parintii acum vreun an, sa se aseze aici, in Rast. Statusera in Turceni, maica-sa si taica-sau lucrau acolo. Le era bine, a