aviare au fost retrase din magazinele bucureştene.Multe dintre hipermarketurile, halele sau magazinele alimentare din oraş aveau, ieri, la vânzare, caserole de pui care purtau marca uneia din aviare au fost retrase din magazinele bucureştene.
Multe dintre hipermarketurile, halele sau magazinele alimentare din oraş aveau, ieri, la vânzare, caserole de pui care purtau marca uneia din sursele probabilei infestări. La Cora Pantelimon s-a putut achiziţiona acest produs până ieri după-amiază. După ce au fost sesizaţi, reprezentanţii magazinului au retras produsul, s-au scuzat şi au promis despăgubiri celor care se vor întoarce cu bonul. Vizita inspectorilor de la DSV Bucureşti a "păgubit" Cora cu o tonă de carne. O a doua tonă, din comanda făcută acum câteva zile, fusese vândută. Inspectorii au luat urma cărnii comercializate de persoanele juridice, sperând să mai poată recupera o parte din aceasta. În privinţa particularilor, nu există această posibilitate. Constantin Savu, directorul DSV Bucureşti, a afirmat că inspectorii vor trece prin toate magazinele sau localurile suspecte că ar deţine carnea aviară, dar încercând să recupereze cât mai multă. Parcă puţin uimiţi de măsurile luate, reprezentanţii hipermarketurilor au reacţionat imediat, pozând în victime ale circumstanţelor. "Toată această carne a venit cu certificate sanitar-veterinare, cu toate ştampilele şi aprobările necesare. Nici noi n-am ştiut de această problemă până acum vreo două zile, când am văzut la televizor", explică Alina Smaranda, director la Cora Granitul. Compania Metro Cash&Carry a retras, de duminică, din magazinele sale o cantitate de 300 kilograme de carne de curcan care provenea de la Societatea Pati-Prod Codlea, la a cărei fermă există suspiciunea de gripă aviară, şi a sistat comenzile către acest furnizor. Potrivit reprezentantului reţelei de magazine, Delia Nica, marfa retrasă se află