RETETA DE VEDETA Cel mai bun prieten al meu si-a pus bocancii in cui si cortu-n debara. Nu a lui, a maica-sii, pentru ca se insoara luna viitoare si lasa (cu un aer eroic, asemenea exploratorilor din vechime, sper eu!) locurile goale din albumele noastre de drumetie viitorimii (cum ar fi spus Grigore Antipa daca l-ar fi cunoscut). Casa de piatra, batrane! Si, ca sa fie piatra mai... pietroasa, purcedem prin soarele imblanzit al Baraganului sa "catam" niscai vin, numai bun de turnat la temelie. La Pietroasele, spre Buzau, la domnul (cum altfel!) Buzoianu. "Marco!", zic eu. "Polo!", raspunde el din spatele volanului, chiar daca am dat azi la schimb drumul matasii pe cel al vinului.
V-am povestit asta pentru ca nu mai departe de a doua zi am purces iar la drum cu mirosul gratarului de cu seara in nari si cu ochiul inca razgaiat de malul baltii salbaticite, unde noaptea se apucase deja sa ne sufle in jar. Insa "amanuntele sunt importante", aveam sa aflu mai tarziu din gura actorului si pictorului Stefan Sileanu. Iar povestea culorii, a scenei si a gustului am s-o las unui vanticel cumintit de un anume glas s-o aduca de dincolo de limba de asfalt a soselei.
"M-am nascut undeva pe Valea Buzaului, pe la Cislau", suna povestea inceputa de un glas pe care-l stiam aspru, dar pe care acum il regasesc cald. Poate privirea... "N-am trait acolo mai mult de un an. Era in vremea razboiului si parintii mei s-au mutat la Patarlagele. Curand, tata, croitor de meserie, a fost mobilizat la Ramnicu Sarat, in atelierele armate. Asa ca eu am fost crescut de o matusa intr-un sat din apropiere, Valea Viei. Chiar si atunci cand viata m-a purtat prin alte locuri - Zlatna, Bucuresti - in fiecare vara am venit inapoi in locurile unde copilarisem."
PRIMA IUBIRE. "In vara lui â54 - eu aveam deja vreo 14 ani - au venit la noi in sat niste tineri artisti sa picteze biserica. Unul
