Ultimele evoluţii de pe scena politică românească nu demonstrează decât un singur lucru: cât de mult amatorism există la nivel de comunicare, strategie şi construcţie de imagine. Trecutul de Ultimele evoluţii de pe scena politică românească nu demonstrează decât un singur lucru: cât de mult amatorism există la nivel de comunicare, strategie şi construcţie de imagine. Trecutul de comandant de navă al preşedintelui Traian Băsescu constituise un element important în "marketarea" acestuia pe piaţa politică. Era un element puternic de distinctivitate şi poziţionare, care îi oferea în mintea electoratului asocierea cu ideea de curaj, forţă, stăpânire de sine, autoritate, om dintr-o bucată. Or, într-o societate anarhică şi balcanică precum a noastră, autoritatea şi forţa sunt atribute ce rezonează cu nevoia românului de a avea un conducător care să aducă ordine în lucruri. Disciplina unui comandant de navă şi autoritatea lui de a duce lucrurile la bun sfârşit au servit bine imaginii de om politic a lui Traian Băsescu. Asta până acum, când totul s-a întors împotriva sa. În percepţia publică, comandantul de cursă lungă este acela care, într-o situaţie critică, este ultimul om care părăseşte nava. Întâi sunt salvaţi pasagerii, apoi echipajul, iar comandantul este ultimul om care pune piciorul într-o barcă de salvare. Ce a făcut Traian Băsescu într-o situaţie critică? A înşfăcat o barcă cu motor şi a tăiat-o la ţărm în secunda doi, lăsându-şi locţiitorul, pe Nicolăescu, să ne explice nouă, pasagerilor, că vaporul ia apă şi comandantul trebuie salvat. Decizia omului Traian Băsescu este firească şi de înţeles. Orice om are dreptul să decidă în legătură cu sănătatea şi viaţa sa şi să caute să-şi curme suferinţa. Însă atunci când decizi să fii comandant de navă, renunţi la dreptul tău de om de a sări în prima barcă ce îţi iese în cale. Atunci când decizi să fii preşedintele unei