Cum era de asteptat, mult atatatorul Raport al Comisiei Europene ne-a dat un verdict la jumatatea drumului dintre extaz (recomandarea de admitere la 1 ianuarie 2007) si agonie (amanarea admiterii pentru 1 ianuarie 2008).
Verdictul e oarecum paradoxal: amanarea verdictului! El va isca pe malurile Dambovitei politicianiste controverse patimase privind semnificatia de ansamblu. Se va pune din nou o intrebare cu care ne-am intalnit si in 2003, cand raportul de monitorizare a dat un verdict asemanator in ce priveste economia de piata in Romania. E un succes sau un esec? Sa luam paharul de sampanie sau paharul de agurida? O apreciere a verdictului trebuie sa tina cont de urmatoarele elemente:
a) decizia finala va fi luata doar de Consiliul de Ministri din 16 iunie 2006. Din practica de pana acum, e greu de crezut ca acest organism politic al Uniunii Europene va inclina balanta spre pozitivul absolut. Nu ne putem astepta asadar ca, dupa ce Comisia a amanat verdictul, lasandu-ne un nou ragaz pentru a ne face temele, Consiliul de Ministri sa recomande verdictul de admitere la 1 ianuarie 2007. Daca organismul condus de Olli Rehn nu prea depinde de electoratul national, Consiliul de Ministri e dependent de opinia publica din marile tari europene. Care opinie publica a fost suficient pregatita pentru a se intreba ce cauta in UE Romania si Bulgaria.
b) asteptarile noastre de pana acum sedeau sub semnul optimismului absolut. Cu putin timp in urma, la Bucuresti se faceau calcule politice specifice celor care s-au vazut cu sacii in caruta.
Stirile privind un Raport pozitiv, venite de la Bruxelles, nu erau false. Nici autoritatile romane nu manipulau proclamand incheierea emotiilor nascute din incertitudine a datei. Ce s-a intamplat intre timp de s-a ajuns la amanarea verdictului asteptat?
La Bruxelles a avut loc o schimbare de atitudine. Una care ar put
