Dacă ar fi să ne luăm după numărul de drapele albastre ale Uniunii Europene arborate pe toate mai instituţiile din ţara asta, de la primării până la prefecturi, sedii de poliţie, şcoli, grădiniţe, cămine culturale ş.a.m.d., România este europeană până în măduva oaselor. Uitaţi-vă, când faceţi o vizită la bunicii de la ţară, dacă pe clădirea primăriei nu cumva fâlfâie cu mândrie un steag albastru cu 12 stele? O să-l găsiţi în mai toate comunele, chiar dacă majoritatea oamenilor locului nu ştiu ce e aia Europa, chiar dacă drumul e plin de gropi, chiar dacă apă şi canalizare văd doar cei care au rude pe la oraş, chiar dacă…
Numai că, vorba lui Blaga – poetul, nu ministrul Administraţiei -, veşnicia s-a născut la sat şi ţăranul român tot la turnul bisericii se va uita ca să vadă cât e ceasul şi după ce se va fi transformat în "fermier european". Iar ceasul ăsta nu mai e cel făcut de meşterii ceasornicari saşi, ci de zugravul satului, şi arată ora exactă de două ori pe zi, de regulă la ora 3, când omul ori moţăie după masă, ori doarme de-a dreptul după ce s-a întors de la cârciumă. Oră pe care, încremenit pe veşnicie, o arată tot timpul, indiferent de vântul schimbării, sub care drapelul european se face că fâlfâie pe clădirea primăriei.
Mai avem cinci luni până la verdictul final, cu patru steguleţe roşii de "albăstrit", din care trei chiar pe agricultură. Şi, vorba unui prieten, înainte de publicarea raportului de monitorizare: "Dacă ne condiţionează ăştia, am încurcat-o. Să-l văd eu pe ăla care o să lucreze la vară pentru integrare…". Şi chiar dacă la vară se lucrează, tot româneşte, pentru ca lucrurile să se rezolve cu un ultim heirup, un lucru e sigur – putem să aderăm noi în 2007, dar până la integrare mai este cale lungă.
Relu TĂTAR
Dacă ar fi să ne luăm după numărul de drapele albastre ale Uniunii Europene arborate pe toate mai instituţi
