Ion Craciunescu incearca sa tina sub control situatia, dar problemele sunt tot mai numeroase.
Ion Craciunescu, directorul general al clubului Poli, ne-a declarat, ieri, ca arestarea patronului Marian Iancu a venit intr-un moment in care nu se astepta absolut nimeni si a picat cum nu se putea mai prost pentru echipa. Marian Iancu si-a programat venirea la Timisoara pentru azi, dorind sa convoace o sedinta de Comitet Director, dupa ce a aflat de nemultumirea jucatorilor privind neachitarea contractelor la zi.
Iancu a decis sa coboare la nivelul gazonului si a programat o intrevedere cu fobalistii. Spera sa produca un soc, insa acesta a venit din partea instantei, care a decis trimiterea lui in arest pentru 19 zile. "Nu se astepta nici dansul la aceasta decizie. Si sincer, nici noi. Am avut o discutie cu domnul Iancu atat luni, cat si marti. Atmosfera din lot e trista, insa a transmis ca se va intoarce, jucatorii sa aiba incredere in el si ca trebuie sa coninuam acest drum inceput", spune Craciunescu.
EVZ: Este adevarat ca jucatorii vor sa intre in greva?
Ion Craciunescu: E o poveste exagerata si umflata de presa. Nu este nimic adevarat. Se spune ca nu am platit salariile de trei luni. Daca din 15 martie pana acum sunt trei luni atunci inseamna ca au ei dreptate. E adevarat ca acestia mai au de luat salariul pe luna aprilie. Dar ultima rata s-a platit in 15 martie.
Alin Stoica v-a reclamat insa la FRF.
In ce-l priveste pe Stoica, e dreptul lui sa ne reclame, sa-si ceara banii. Este o obligatie contractuala a clubului fata de el, iar in problema cu banii are dreptate.
Insa v-ati cam suparat pe el.
Nu m-am suparat pe el. Am spus doar ca mi-a parut rau ca a fost accidentat. Inainte de Paste nu s-a putut deplasa la Hunedoara, mi-a parut rau ca l-au apucat crampele la stomac sambata dimineata si nu s-a putut duce la Oradea