Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Insectele au invadat subsolurile de bloc în Bacău

Publicat in Adevarul, joi 18 mai 2006 · ·

municipiul Bacău. Zonele "preferate" de insecte sunt cele cu subsoluri inundate sau care nu au mai fost igienizate de mulţi ani. şi în parcuri şi zonele de agrement din oraş şi de la periferie municipiul Bacău. Zonele "preferate" de insecte sunt cele cu subsoluri inundate sau care nu au mai fost igienizate de mulţi ani. şi în parcuri şi zonele de agrement din oraş şi de la periferie situaţia este la fel, iar oamenii se plâng că sunt mereu muşcaţi şi deranjaţi de ţânţari, care constituie şi o sursă de pericol pentru sănătatea locuitorilor. Aproape în toate cartierele, insectele au devenit un coşmar, iar zeci de copii riscă să ajungă la spital cu alergii cauzate de înţepături. Dacă în ultimii ani, primăria obişnuia să împrăştie din avion insecticid, în această primăvară, edilii par să fi uitat că trebuie să stârpească ţânţarii şi celelalte insecte.

"Ne-am săturat, e plin de ţânţari şi afară, şi la parterul blocului. Copiii nu mai pot să se joace, că vin acasă plini de pete roşii şi cu mâncărimi. Ar trebui ca primăria sau altă instituţie să facă ceva, că aşa mulţi ţânţari ca anul ăsta nu-mi aduc aminte să fi văzut", s-a plâns unul dintre locatarii blocurilor "invadate" de ţânţari. Este adevărat şi că multe blocuri au probleme cu ţevile, iar apa care curge şi se acumulează în beciuri atrage insectele. Asociaţiile de locatari au înştiinţat deja primăria cu privire la problemele existente. Până la urmă, edilii s-au sesizat şi spun că vor acţiona cât de curând împotriva insectelor. "La sfârşitul acestei luni avem programat primul tratament împotriva insectelor. Pentru optimizarea tratamentului este nevoie însă de trei-patru zile fără ploaie", a precizat Ionuţ Tomescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Bacău. Însă, în mai multe cartiere din oraş, proprietarii de apartamente au preferat să strângă bani şi au achiziţionat din propriul buzunar insecticid, ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 32 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 57 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 6 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°