Ioana Lupea observa ca Europa nu ne cere stabilitate politica si consens, ci doar continuarea reformelor. Politicienii romani au talentul remarcabil de a decripta pentru opinia publica sensurile nebanuite, chiar inexistente, din cea mai arida scriitura posibila, cum e raportul Comisiei Europene
Doua idei de baza au rezultat in urma raportului de tara care amana decizia privind integrarea la 1 ianuarie 2007, desi necontinute, nici macar sugerate, in documentul cu pricina: imperativul stabilitatii politice si superioritatea fata de Bulgaria.
Campioni ai metatextualismului, politicienii romani au talentul remarcabil de a decripta pentru opinia publica sensurile nebanuite, chiar inexistente, din cea mai arida scriitura posibila, cum e raportul Comisiei Europene. Institutie care se fereste programatic, printr-un tehnicism excesiv uneori, sa lase sa se inteleaga, sa permita interpretari.
Comisia ne transmite direct cateva mesaje explicite: continuati lupta anticoruptie si reforma in justitie, doborati steguletele rosii din domeniile Agricultura si Finante.
In traducere politica la Bucuresti, avem nevoie de solidaritate si de liniste pentru ca executivul sa actioneze energic in continuare, chiar daca nu suntem noi raspunzatori pentru amanare, ci platim esecurile Sofiei. Ambele idei lucreaza la nivelul imaginii in favoarea cabinetului Tariceanu.
Era previzibil ca teoria stabilitatii politice inteleasa ca pace la nivelul majoritatii sa apara in discursul public. Interesant este ca a fost introdusa in forta de PSD, chiar de la tribuna parlamentului: presedintele Mircea Geoana, aparent critic la adresa executivului, ii da o neasteptata mana de ajutor premierului speriat de scenariul rasturnarii din fruntea executivului dupa raport.
In timp ce la Bucuresti se vorbeste despre armonie, desi cazanul puterii cloc
