Ultimul concurs contând pentru Campionatul Naţional de Motocros a avut loc recent la Reghin, pe pista din apropierea Pădurii Rotunde. Pentru Humi Racing Team, organizatorul cursei, urmează sarcina dificilă a omologării noului teren care se va construi în locul celei utilizate acum.
Campionatul Naţional de Motocros şi-a programat cea de-a doua etapă la Reghin. A fost motivul pentru care pista a putut fi utilizată până acum şi nu au fost interzise antrenamentele, căci runda figura în calendarul competiţional al federaţiei şi nu mai putea fi scoasă de acolo. Existenţa acestei piste a suscitat dispute vii în cadrul comunităţii locale. Apropierea de cimitirul din zonă şi zgomotul produs de motociclete a fost cauza diferendului care a dus până la urmă la decizia conducerii oraşului privind mutarea pistei, în ciuda faptului că sportivii ar fi fost de acord să nu mai organizeze antrenamente în perioadele în care aveau loc înmormântări. Prea multe plângeri au fost însă înregistrate la Primăria Reghin, încât s-a ajuns la compromisul ca autoritatea locală să ofere un alt teren în locul celui pe care pista a funcţionat până acum.
Aşadar a fost un fel de cântec de lebădă, un capăt de drum. Nu putea însă să fie nereuşit din punctul de vedere al organizării căci cei de la Humi Racing Team au ţinut ca totul să meargă ca… pe roate! Şi aşa a fost, spre deliciul spectatorilor, veniţi în număr mare pentru a viziona competiţia iubitorilor de senzaţii tari.
Categorii şi condiţii
Campionatul naţional, desfăşurat sub egida Federaţiei Română de Motociclism programează în fiecare etapă curse în categoriile de 50 cmc, 65 cmc, 80 cmc, 125 cmc şi 250 cmc. La acestea se adaugă concursul amatorilor. La Reghin, concursul a beneficiat de condiţii meteorologice excelente, doar după amiaza au avut parte concurenţii de o mică ploaie care a avut şi consecinţe, câţiva concurenţ